Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O parte dintre dosare vor fi casate, restul vor fi tratate

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 20 martie 2013 ·

30% dintre dosarele aflate în depozitul de la Râşnov trebuie distruse, împlinindu-se termenul legal de păstrare a lor - 50 de ani de la decesul pensionarului. Restul dosarelor vor fi recondiţionate, dar în paralel trebuie reamenajat şi igienizat spaţiul pe care Casa de Pensii îl împarte cu alte trei instituţii

Potrivit Cameliei Bugnar, director al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Braşov, în depozitul de la Râşnov se află 700 metri liniari de dosare, adică „până în 70.000 de dosare” ale pensionarilor din întreg judeţul, mai puţin al celor din zona Făgăraşului. Însă, pentru că, în perioada 2009-2011, nimeni nu s-a ocupat serios de depozitarea în condiţii corecte a arhivei, s-a ajuns acum ca o parte dintre dosare să fie atacate de mucegai. „Din păcate, în perioada 2009-2011, nimeni nu s-a îngrijit de aceste dosare, astfel ca ele au ajuns în situaţia în care sunt. Mucegaiul a intrat în încăperea din spate, în încăperea din faţă sunt în stare bună”, a explicat Camelia Bugnar (foto).

Directoarea de la CJP Braşov spune că procedura de recondiţionare a dosarelor plus inventariere, plus transport a fost evaluată undeva la 85.000 de lei. „Însă suma ar putea fi mai mică, pentru că aproximativ 30% din dosarele de acolo trebuie distruse, deoarece s-a împlinit termenul de depozitare conform legii, respectiv 50 de ani de la decesul titularului. Asta înseamnă că vor rămâne undeva la 50.000 de dosare ce trebuie recondiţionate. De asemenea, din această sumă trebuie scăzute costurile cu inventarierea, transport şi depozitare provizorie. Aceste proceduri le putem face cu personal propriu”, a explicat sursa citată.

Acum, conducerea CJP Braşov caută un spaţiu de depozitare provizorie a acestei arhive. Asta pentru că, în paralel, spaţiul în care se afla o parte din arhiva CJP trebuie reamenajat şi igienizat. Acum, spaţiul este împărţit de Casa Judeţeană de Pensii,

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum o ora
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solici

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 9 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum o ora
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 3 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°