Parlamentul sloven a votat miercuri învestirea guvernului de centru-stânga condus de premierul Alenka Bratusek, al cărui obiectiv prioritar îl va reprezenta relaxarea măsurilor de austeritate adoptate de precedentul guvern conservator al premierului demis Janez Jansa.
Potrivit agenţiei France Presse, din totalul de 88 de deputaţi prezenţi, 52 au votat în favoarea guvernului de coaliţie, alcătuit din patru partide, dintre care două au participat la precedentul guvern şi 13 miniştri. Alţi 35 au votat împotrivă, iar un deputat s-a abţinut.
Legislativul de la Ljubljana a votat la 27 februarie o moţiune de cenzură împotriva guvernului de centru-dreapta al lui Janez Jansa, acuzat de corupţie, după care Alenka Bratusek a fost desemnată pentru a forma un nou cabinet.
În vârstă de aproape 43 de ani, pe care care îi va împlini la 31 martie, Alenka Bratusek devine astfel prima femeie care ocupă funcţia de premier în această ţară din fosta Iugoslavie, după declararea independenţei, în 1991.
Ea este liderul principalei formaţiuni politice prezente în parlament, Slovenia Pozitivă, care a câştigat alegerile legislative de la 5 decembrie 2011. Fostul şef al partidului, Zoran Jankovic, primarul capitalei Ljubljana, a eşuat în formarea guvernului.
Coaliţia guvernamentală condusă de Alenka Bratusek dispune de o majoritate de 49 de deputaţi din totalul de 90 ai parlamentului. Ea este alcătuită din patru partide, şi anume Slovenia Pozitivă, Social-Democraţii, Lista Civică şi Partidul Democrat al Pensionarilor.
Membru al Uniunii Europene din 2004 şi al zonei euro din 2007, Slovenia întâmpină serioase dificultăţi în special în sectorul său bancar - aflat în mare parte sub controlul statului -, care se prăbuşeşte sub creanţele irecuperabile şi ameninţă finanţele publice ale întregii ţări.
După Irlanda, Portugalia, G