În fiecare an simţim nevoia de a mulţumi mamei pentru ceea ce este şi va fi mereu pentru noi, pentru grija pe care ne-o poartă până şi la o vârstă când noi ar trebui să avem grijă de ea, pentru toată iubirea necondiţionată pe care ne-o dăruieşte.
Mama! Ce cuvânt înălţător! Primul nostru cuvânt! Ce sentiment de dragoste ne învăluie sufletul şi un chip sfânt ne apare în faţa ochilor atunci când îl rostim! O privire caldă şi ocrotitoare ne urmăreşte fiecare pas al vieţii, făcând-o astfel sigură pentru noi, să sorbim fără grija din pântecul ei fermecat, cu sufletul împăcat şi cu siguranţă că orice greşeală va fi imediat îndreptată. Atunci când ne simţim nesiguri, când ne este frică şi nu avem lângă noi ajutor de nădejde, când ne este foame, când ne este frig, când simţim nevoia ca cineva să ne îngrijească rănile sufleteşti şi trupeşti, când avem nevoie de ocrotire şi de iubire, când suntem singuri… şi ne este teamă, vrem ca lângă noi să se afle mama, să ne ocrotească şi să ne ofere ceea ce numai ea poate în modul cel mai sincer şi cel mai curat: dragostea. Orice frunză se află ocrotită în copacul ei, orice rază doreşte să ştie că soarele o are în grijă, cum şi orice copil îşi doreşte mama alături. Mama este fiinţa căreia îi suntem datori cu un respect profund, căreia îi mulţumim pentru faptul că ne-a adus pe lume şi că alături de Dumnezeu a contribuit la existenţa noastră, dăruindu-ne cel mai frumos cadou pe care îl putem primi cu inima deschisă: viaţa. Tot ceea ce avem şi tot ceea ce vom avea, viitorul, prezentul şi trecutul îl datorăm mamei, celui mai bun prieten pe care îl avem alături în clipe grele. Primul zâmbet, primul pas, primul cuvânt, o carte de poveşti frumoase, copilăria cu toate tainele ei sunt strâns legate de aceeaşi persoană care descrisă cu ajutorul cuvintelor pare ireală. Ochii ca nişte lumânări sclipitoare, gura ca un trandafir îmbobocit,
