Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul opoziţiei siriene respinge orice formă de dialog cu regimul lui Bashar al-Assad

Publicat in Mediafax, miercuri 20 martie 2013 ·

Ghassan Hitto, premierul sirian interimar nou ales, a afirmat marţi, la Istanbul, în timpul discursului său de inaugurare, că opoziţia siriană nu va dialoga cu regimul preşedintelui Bashar al-Assad.

"Confirmăm marelui popor sirian că nu va exista dialog cu regimul lui Bashar al-Assad", a declarat Hitto.

După aproximativ 14 ore de discuţii, Hitto a fost ales în noaptea de luni spre marţi de către majoritatea membrilor Coaliţiei Naţionale Siriene.

În prezent, el trebuie să constituie un Guvern însărcinat să administreze regiunile siriene trecute sub contolul rebeliunii, unde acest organ executiv ar trebui să aibă sediul.

Liderul Coaliţiei, Ahmed Moaz al-Khatib, s-a declarat pregătit, la sfârşitul lui ianuarie, să înceapă discuţii directe cu reprezentanţi ai regimului care nu au "sânge pe mâini", menţionând printre condiţii eliberarea unor prizonieri şi precizând că orice formă de dialog va trebui în mod necesar să prevadă îndepărtarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad.

Însă al-Khatib a afirmat marţi pentru AFP că uşa a fost de-acum închisă pentru astfel de discuţii.

"Regimul a declinat această propunere (de discuţii), nu opoziţia. Ideea din spatele propunerii era de a uşura suferinţele poporului sirian. Din nefericire, unele ţări au folosit-o pentru a favoriza propria agendă în Siria", a afirmat el.

"Propunerea de discuţii a fost declinată înainte ca noi să alegem premierul interimar", a adăugat al-Khatib.

În discursul său, Hitto a acuzat puterea siriană că este "o bandă care (...) a distrus ţara" şi a enumerat o parte din priorităţile viitorului Guvern.

"Prioritatea noastră principală este să folosim toate mijloacele de care dispunem pentru a îndepărta de la putere regimul lui Bashar al-Assad", a subliniat el, dând asigurări că va acorda "orice ajutor posibil" populaţiei trecute sub controlul rebeli

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 30 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 37 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°