Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Arad este, la prima vedere, o instituţie care ar trebui să organizeze şi să promoveze activităţile sportive şi cele ale tinerilor, aşa cum scrie în legea în baza căreia funcţionează această instituţie. Spunem la prima vedere pentru că, în spatele acestor sloganuri frumoase, DJTS Arad arată ca o afacere înfloritoare pentru unii şi o mare gaură pentru bugetul de stat, dar şi cel local.
Dacă în urmă cu patru, cinci, zece ani de zile, la DJTS exista cu adevărat o preocupare exclusiv pentru sportul şi tineretul arădean, atât pe vremea regretatului director Cornel Marian, cât şi în perioada în care instituţia a fost condusă de Stelian Văduva, probabil cel mai bun manager de sport din judeţul Arad, o dată cu venirea directorului Alexandru Meszar, pe filiera UDMR, la DJTS a început să miroase urât. Cel puţin aşa susţine şopârla noastră, care a trebuit să se ţină de nas la auzul afacerilor înfloritoare ce se pare că se derulează la DJTS, sub bagheta magică a „udemeristului“ Meszar.
Dar iată ce-a auzit şopârlica pe holurile DJTS: că la Bazinul Delfinul, aparţinând DJTS, Meszar ar fi dat gratuit sala de forţă unei firme, Pure Fitness, sau aşa ceva (şopârla nu ştie engleză), prejudiciul fiind de 100.000 de lei. În acelaşi timp, Bazinul Delfinul datorează CET-ului 90.000 de lei. Cică ar fi şi un dosar penal pe această temă. Mai apoi, şopârla a auzit de afacerea CS Atletico, echipă privată, la care Meszar a fost acţionar, dacă nu mai este şi în prezent, despre care se spune că foloseşte bazele aparţinând DJTS Arad, adică Bazinul Delfinul şi Sala Sporturilor „Victoria“. Bineînţeles, fără a plăti pentru aceste servicii, fapt care aduce noi prejudicii instituţiei. Dacă lucrurile aflate de şopârlica noastră sunt adevărate, directorul DJTS, Alexandru Meszar, se află într-un grav conflict de interese.
Tot pe holurile in