O brumă de rumoare, uşor stupefiată, a stârnit prin Iaşi o apreciere riscantă a ministrului Culturii, altfel un ilustru anonim, doctor în istoria artei şi în filosofie, care consideră deja câştigată de către Timişoara cursa pentru desemnarea oraşului care va candida pentru România în competiţia stabilirii capitalei culturale europene în 2021. Sigur că în competiţie ar mai fi fost, alături de Iaşi, şi municipiile Alba Iulia şi Cluj-Napoca, nu doar Timişoara, dar în opinia respectivului ministru, Daniel Constantin Barbu, subiectul pare a fi deja adjudecat.

Evident, lumea bine dinIaşi, din ceea ce considerăm noi că este, de fapt, oricum capitala culturală a ţării, s-a inflamat subit, fiind acuzaţi la grămadă primarul, preşedintele de judeţ, corpul parlamentarilor din circumscripţie că nu au fost suficient de activi şi vocali, pentru a inclina balanţa în favoarea noastră. Sigur, este un subiect important, competiţia nici nu a început în realitate, iar administraţia locală, decidenţii politici şi chiar mediul de afaceri, nu-şi pot permite luxul indiferenţei inerte.

Până la a ne propti însă într-un astfel de subiect, pare mult mai grav contextul economic în care bălteşte Iaşul. Dacă e ceva serios de imputat celor 17 parlamentari ai USL Iaşi, ori ansamblului celor 25 de deputaţi şi senatori care reprezintă, într-un fel, circumscripţia, parcă mai aplicat ar fi să vorbim despre sacrificarea, fie şi de moment, a celor trei mari promisiuni şi proiecte care urmau a revitaliza economia locală direct, dar şi prin suma unor efecte colaterale. Din motive deja clasice, că „nu sunt bani“, s-a renunţat pe moment la modernizarea aeroportului „internaţional“ (în fapt un modest aerodrom de provincie), la demararea autostrăzii spre vest, spre Ardeal, dar şi spre Odessa, la construirea necesarului Spital Regional de Urgenţe. Deşi formal n-au nici o legătură, cele trei proiect