Pentru a treia săptămână consecutiv, publicul din România a preferat serialul „Suleyman Magnificul“, de la Kanal D, în locul show-ului „Masterchef“ de la Pro TV. Kanal D a fost, marţi seara, lider de audienţă la nivel naţional şi urban.
La nivelul publicului din mediul urban, Kanal D a avut 12, 6 rating şi un share de 21,9%, fiind urmărit, în medie, pe minut, de 2,29 milioane de telespectatori. Poliţista şi tarta ei spaniolă, unchiul lui D’Artagnan şi actriţa şomeră s-au situat pe locul al doilea în preferinţele publicului din oraşe, astfel că Pro TV a obţinut la nivel urban 11, 1 puncte de rating şi 19,3 share.
Şi la nivel naţional „Suleyman Magnificul“ i-a cucerit pe români, înregistrând o audienţă de 12,1 şi un share de 21%, în timp ce „Masterchef“ a obţinut 10,7 puncte de rating şi 18,6 share. Pro TV a fost lider doar pe segmentul comercial.
Marţi seara, concurenţi mai mult sau mai puţin ingenioşi şi-au prezentat preparatele în faţa juriului format din Florin Dumitrescu, Sorin Bontea şi Cătălin Scărlătescu. Printre cei care au câştigat un şorţ s-au numărat o poliţistă şi o actriţă şomeră.
Corina Răduţ, un ofiţer de poliţie pasionat de gătit, a avut mari emoţii în faţa juriului. „Meseria pe care o practic eu implică duritate, dar tot o să mă duc în faţa juriului cu o strângere de inimă. Am simţit că mi se taie picioarele şi respiraţia“, a mărturisit ea. Tarta ei cu nucă şi rom i-a adus însă râvnitul şorţ.
Talentul culinar se moşteneşte. Asta a vrut să demonstreze Alexandru Marconi, unchiul lui Alexandru Petricean „D’Artagnan“, unul dintre finaliştii primului sezon. Acesta a gătit o ceafă de porc cu mere şi piure de cartofi dulci şi a primit doi de „Da“.
Însă un alt preparat din porc, muşchiuleţ cu trei arome, pregătit de Camelia Dodoiu, i-a impresionat cu-adevărat pe cei trei chefi. „Să vă dea Dumnezeu sănătate că gătiţi aşa“, i