Echipe ale Municipal Locato, societate a Consiliului Local, lucrează, în aceste zile, pentru a remedia problemele semnalate de chiriașii cărora le-a fost atribuită câte o locuință socială în blocul din Aleea Revoluției (foto).
Săptămâna trecută, înainte de a le da cheile apartamentelor, primarul Laurențiu Dan Leoreanu le-a spus romașcanilor care vor locui acolo că au la dispoziție câteva zile în care să sesizeze celor de la Municipal Locato probleme pe care le descoperă în apartamente. Oamenii s-au conformat și au semnalat neregulile găsite în apartamente.
“Este vorba despre probleme punctuale, care țin de detalii. Spre exemplu, o ușă era prea îngustă pentru femeia care va locui acolo, fiindcă doamna se deplasează doar în scaunul cu rotile. În alte apartamente ne-a fost sesizat că parchetul este umflat, chiuveta este înfundată sau că un geam nu se închide bine. Toate aceste mici probleme au fost deja rezolvate, iar devizul pe lucrări a fost trimis firmei Consizo Bacău, care va suporta cheltuielile”, a afirmat Constantin Damaschin, directorul Municipal Locato.
În această perioadă, administrația locală de la Roman caută soluții și pentru acoperișurile blocurilor ANL. O variantă este aceea ca o echipă de studenți la Arhitectură din Iași să vadă actualul proiect și să propună o variantă în care acoperișurile să nu mai permită infiltrații în apartamentele și balcoanele de la ultimul etaj al blocurilor.
Echipe ale Municipal Locato, societate a Consiliului Local, lucrează, în aceste zile, pentru a remedia problemele semnalate de chiriașii cărora le-a fost atribuită câte o locuință socială în blocul din Aleea Revoluției (foto).
Săptămâna trecută, înainte de a le da cheile apartamentelor, primarul Laurențiu Dan Leoreanu le-a spus romașcanilor care vor locui acolo că au la dispoziție câteva zile în care să sesizeze celor de