Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a avut, astăzi, o întrevedere cu E.S. Nebojša Radmanović, preşedintele Bosniei şi Herţegovinei, care se află în vizită de stat la Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă.
"Susţinem fără rezerve începerea procesului de negociere în vederea aderării Bosniei şi Herţegovinei la Uniunea Europeană şi dorim să împărtăşim experienţa României în acest sens. Considerăm utilă intensificarea dialogului parlamentar româno-bosniac atât prin vizite bilaterale, printr-o colaborare mai strânsă a grupurilor parlamentare de prietenie România - Bosnia şi Herţegovina, cât şi prin contacte în cadrul forurilor parlamentare internaţionale. Acestea pot aduce o valoare adăugată relaţiei bilaterale", a declarat Valeriu Zgonea.
Preşedintele Bosniei şi Herţegovinei a mulţumit ţării noastre pentru sprijinul constant acordat, exprimându-şi totodată speranţa creşterii investiţiilor româneşti în Bosnia şi Herţegovina, în urma încheierii acordului bilateral de cooperare economică. Nebojša Radmanović a declarat că România este o ţară prietenă, amintind de contribuţia cu militari la misiunea de stabilizare a Bosniei şi Herţegovinei.
F.A. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a avut, astăzi, o întrevedere cu E.S. Nebojša Radmanović, preşedintele Bosniei şi Herţegovinei, care se află în vizită de stat la Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă.
"Susţinem fără rezerve începerea procesului de negociere în vederea aderării Bosniei şi Herţegovinei la Uniunea Europeană şi dorim să împărtăşim experienţa României în acest sens. Considerăm utilă intensificarea dialogului parlamentar româno-bosniac atât prin vizite bilaterale, printr-o colaborare mai strânsă a grupurilor parlamentare de prietenie România - Bosnia şi Herţegovina, cât şi prin contacte în cadrul forurilor parlamentare internaţionale. Acestea pot aduce o val