Plenul Parlamentului a aprobat modificarea statutului deputaților și senatorilor, după ce Curtea Constituțională a sesizat că anumite prevederi ale legii sunt neconstituționale. Prin modificările aduse, aleșii au reușit să încurce și mai rău legea și să acorde și niște privilegii în plus miniștrilor-parlamentari. Statutul a fost votat cu 380 de voturi pentru și 38 împotrivă.
Cea mai neliniștitoare prevedere, menținută în ciuda faptului că și președintele Traian Băsescu a obiectat împotriva ei, este cea conform căreia "la data intrării în vigoare a prezentei legi, orice dispoziţii contrare se abrogă". Ieri, în ședința comisiilor juridice ale celor două camere ale Parlamentului, deputații PDL au votat împotriva acestei ultime prevederi, inițiate de parlamentarul UDMR Marton Arpad.
Deputatul PDL Gabriel Andronache a declarat, după şedinţă, că ar fi trebuit luate în discuţie doar acele articole pe care Curtea Constituţională le-a considerat neconstituţionale, iar „amendamentul excede deciziei Curţii şi este o încălcare a procedurilor parlamentare”.
Andronache a explicat că acest amendament înseamnă că prevederile din toate celelalte legi care sunt în contradicţie cu statutul parlamnetarilor se abrogă. "Preşedintele României a susţinut menţionarea în concret a normelor care trebuie abrogate şi la reexaminare s-a eliminat acest text, iar, astăzi, colegii de la UDMR au propus din nou acest text care va genera ambiguitate, posibilitatea aplicării clare a legii", a adăugat Andronache.
Privilegii pentru miniștrii-parlamentari
O altă prevedere, introdusă pe furiș și fără respectarea procedurilor în lege, vizează o serie de privilegii pentru miniștrii care sunt și parlamentari. Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a atras atenția că în lege a fost adăugată o prevedere conform căreia membrii Guvernului care sunt şi membri ai Parlamentului ar urma