Citesc, în ultima vreme, tot mai multe cărţi în format electronic, mai ales de nevoie, dar şi pentru că n-am răbdare (uneori) să aştept cartea pe hîrtie. Formatele electronice fiind mai versatile, a trebuit să-mi găsesc un sistem de „notiţe şi însemnări“ adaptat noii lecturi. Nu mai am cum să tai, cu verde, formulări sinistre de traducere şi să fac spirale (de integrare în absolut) deasupra cîte unei tîmpenii de fraze, deşi erau şi astea plăceri ale lecturii pe hîrtie. Acum, ca să-mi fie mai simplu, cînd scriu cîte un articol, de pildă, îmi fac un fişier separat unde notez, copiez, fac trimiteri. Cel mai adesea, cele 10-15 pagini rezultate din lectura unei cărţi de 500 de pagini sînt ilizibile. Sistemul clasic de fişare (sau de folosire la maximum a celor două pagini albe de la sfîrşitul oricărui volum care se respectă) este oricînd de preferat. La el te poţi întoarce cînd vrei şi poţi afla, în zece minute, ce te-a interesat cu adevărat din cartea respectivă, care îi sînt structura şi subiectul, sau dacă e cazul s-o reciteşti. De la o vîrstă, lucrurile astea sînt esenţiale.
DE ACELASI AUTOR Trenul groazei Poveşti de viaţă Marea topire Memoriile lui Márquez Am citit destul de recent Rătăcitorii de Olga Tokarczuk (excelent tradusă de Cristina Godun la Editura Art) în format pdf şi mi-am făcut un breviar de 15 pagini din care nu mai pot reconstitui rapid decît firele principale – extrem de interesante, ca întotdeauna la Olga Tokarczuk, fie că scrie despre „înţelepciunea ce vine din adîncul mării“, despre minunata rîşniţă de cafea a Misiei (din Străveacul...) sau despre grotescul comportament al omului contemporan faţă de animale. Cînd vezi însă doar firele principale – Călătoria, Corpul, Cartea –, pierzi exact esenţialul: poveştile. Iar poveştile Olgăi Tokarczuk sînt fabuloase, acolo e clou-ul acestei Şeherezade polone a zilelor noastre, care vede lumea într