La poartă stau cuminţi trei-patru coşuri împletite din nuiele. Aşteaptă să vină cumpărători, deşi nu prea trec maşini, aşa cum se întîmplă pe drumul naţional. Siliştea Snagovului – satul unde locuieşte Gheorghe Pavel – e într-o parte, cum o iei de pe DN2 spre autostradă, imediat după Ciolpani. E adevărat, pe un drum naţional mai găseşti, în multe alte locuri, tîrne împletite din nuiele, dar nu sînt făcute în zonă. La Siliştea, în schimb, coşurile sînt la ele acasă, aici sînt făcute şi aici sînt vîndute, dacă se nimeresc doritori. De cîtva timp, însă, nici negustori nu mai vin să cumpere şi să vîndă mai departe. E una dintre multele meserii care se pierd.
De o viaţă de om, de peste 50 de ani, Gheorghe Pavel face mai ales tîrne şi coşuri de toate mărimile, dar şi scaune, mese sau tăviţe florentine. A învăţat meseria în patru ani, umblînd pe la patru meşteri diferiţi din Bucureşti. La 20 de ani, a vîndut primul coş făcut de el, singur. Învăţase o meserie, pe care a practicat-o, apoi, toată viaţa. Altceva nu ştie să facă. Stă toată ziua într-un singur loc, într-o cameră, şi împleteşte. Dacă se duce să sape în grădină, după 15 minute oboseşte. Acum are 76 de ani. S-a pensionat de mult; a lucrat la Ocolul Silvic din localitate, ca meşter împletitor, iar acum are o pensie mică, dar sigură. Nu se îndură, însă, să abandoneze meseria pe care a practicat-o de o viaţă. Zi de zi, de dimineaţa pînă seara, stă în atelierul de lucru – o cameră din spatele casei, care dă în bucătărie – şi curăţă nuielele de frunze ori de coajă, iar apoi le împleteşte cu măiestrie. E un om înalt şi slab, lung, ca o nuia. Gheorghe ne povesteşte despre ceilalţi împletitori din sat – mai de mult, erau 20. Acum, a rămas singur şi nimeni nu vrea să îi continue meseria: tinerii nu au răbdare să stea într-un singur loc, să răsucească şi împletească răchita. E prea migălos meşteşugul. Are chiar şi
