La doar câteva ore după ce a ieşit din sala de tribunal, unde a fost condamnată la 90 de zile de reabilitare într-o instituţie specializată, actriţa a hotărât să-şi petreacă noaptea într-un club din Hollywood.
"Vă bateţi joc de mine? Tocmai în clipa în care crezi că lucrurile încep să meargă spre mai bine, aceeaşi oameni care au fost cu ea la tribunal şi care l-au auzit pe judecător spunându-i să nu mai stea în preajma celor care consumă alcool sau droguri, sunt şi cei care au ieşit cu ea în club", a spus furios tatăl lui Lindsay, pentru cei de la radaronline.com.
Judecătorii i-au acordat lui Lohan 45 de zile înainte să se interneze şi la cum arată fotografiile, se pare că vedeta vrea să profite la maxim de acestea.
Cea care a însoţit-o pe Lindsay în oraş este nimeni alta decât românca noastră, Monica Gabor. Ele au fost suprinse de paparazzi, în timp ce erau în maşină, în drum spre casă.
Se pare că pe lângă şofer, ele două mai erau acompaniate şi de Mr. Pink, iubitul lui Moni, prieten bun cu Lindsay, şi cel care i-a pus acesteia la dispoziţie un avion privat pentru a ajunge la timp, la înfăţişarea de luni de la tribunal.
Toţi s-au ascuns de camerele fotografilor, însă aceştia au reuşit s-o surprindă pe Moni într-o poziţie nu tocmai favorabilă.
Românca părea răvăşită, stând într-o poziţie ce-i lăsa la vedere lenjeria intimă.
Sursa foto - radaronline.com
(A.T.) Citeste despre: lindsay lohan , monica gabor , columbeanu , club , amaericani , paparazzi vezi comentariile