Corpul de Control al Guvernului a descoperit că Hidroelectrica şi bugetul statului au fost prejudicitate cu mai multe sute de milioane de euro sub semnătura fostului ministru al Economiei Adriean Videanu, iar raportul urmează să fie trimis la DNA, a declarat ieri premierul Victor Ponta.
“În ultimii patru ani, nimeni nu a mai verificat nimic din ce s-a întâmplat acolo. Am raportul Corpului de Control pe care îl vom trimite la DNA, la Curtea de Conturi, să vedeţi cum sub semnătura domnului Videanu, a secretarului de stat Tudor Şerban, Hidroelectrica şi bugetul României au fost prejudiciate de sute de milioane de euro”, a afirmat Ponta în debutul şedinţei de guvern.
Potrivit raportului, în perioada 2009-2011, Hidroelectrica a cumpărat de la o serie de producători de stat şi de pe OPCOM o cantitate de 10,3 TWh de energie la preţuri superioare celor cu care societatea a vândut la rândul său, cauzând astfel o pierdere totală din aceste operaţiuni de 553 de milioane de lei. Conform documentului, contractele au fost încheiate în baza unor note/memorandumuri dirijate de Ministerul Economiei, care nu are competenţe de stabilire a preţurilor. Avizarea şi aprobarea acestora ar încălca legea concurenţei, dar şi pe cea a energiei electrice. Potrivit legislaţiei, doar ANRE are astfel de prerogative.
Raportul mai arată că societatea a efectuat şi o serie de cheltuieli aiurea: 12,8 milioane de euro pentru servicii de asistenţă juridică, deşi compania avea un aparat propriu, dar şi felicitări cu medalii de aur, genţi din piele, obiecte de artă, butoni “Mont Blanc” şi parfumuri Versace, Givenchy, Roberto Cavalli, Cacharel sau Gucci.
Raportul nu menţionează nimic despre prelungirea contractelor cu “băieţii deştepţi” până în 2018.
Corpul de Control al Guvernului a descoperit că Hidroelectrica şi bugetul statului au fost prejudicitate cu mai mul