Conflict deschis între Andrei Marga, şeful Institului Cultural Român, şi Andrei Pleşu, în legătură cu Salonul de Carte de la Paris. Într-un comunicat de presă, preşedintele ICR îl face mincinos pe Pleşu, care, la rândul lui, îl atacă pe Marga, spunând că nu e încântat să colaboreze cu ICR-ul în formula actuală.
“Andrei Pleșu atacă continuu fără a se informa, iar dacă îndrăznești să îi răspunzi ești deja „în derapaj”. Îmi pare rău că trebuie să revin la dânsul și o fac, mărturisesc, cu reținere și doar obligat de noile sale minciuni sistematizate cu privire la Institutul Cultural Român actual și la modesta mea persoană”, scrie Andrei Marga, preşedintele ICR, într-un comunicat de presă.
Replica vine în urma scandalului legat de Salonul de Carte de la Paris, unde Andrei Pleşu şi Neagu Djuvara au refuzat să participe.
“Nu am avut în ultimii zece ani vreo discuție, necum dezbatere, cu Andrei Pleșu sau cu cei care mă invocă, pentru a se putea pronunța avizat asupra a ceea ce gândesc. (…) Dacă s-ar informa cu acuratețe, Andrei Pleșu ar constata că nu a fost invitatul ICR la Salon du Livre (22-25 martie 2013), ci invitatul editurii franceze la care ICR a plătit traducerea volumului său”, explică şeful ICR.
“Dacă s-ar informa cu acuratețe, Andrei Pleșu și cei care îl acompaniază ar constata că ICR nu „a contaminat organizarea Salonului”, căci aceasta aparține firmei franco-engleze. (…) Andrei Pleșu se lasă vizibil furat de cuvinte și zvonuri și nu mai găsește sub picioare realitatea. Când va avea paciența să verifice vorbele sale își va putea da seama cât de goale sunt. Deocamdată el se supără pe cei din jur pentru că nu-i împărtășesc fără să cârtească vorbele”, mai scrie Marga în comunicatul de presă.
Andrei Pleşu a declarat că nu va participa la Salonul de Carte de la Paris şi că a anunţat conducerea instituţiei despre decizia sa încă de acum