Mai zăbovim o tură pe-aici pe la porțile Orientului, ca s-avem de ce râde triști, plini de umor. ”Triști”, pentru că-n Albania ai senzația unui plonjon în trecut, și ”plini de umor” pentru că trecutul ăsta e prezentul altora mai amărâți. Hă, hă! N-are rost să explic pe unde ajungi la hotelul ”Tirana International” (ce nume!), pentru că oricum de la aeroport iei un taxi. Totul e pe haiducie acolo, adică n-are nici un rost să negociezi cu taximetristul la plecare, că omul e setat să-ți dea țeapă; când trage mașina în fața hotelului, dinăuntru se precipită un băiat care-ți face semn să nu-i dai taximetristului nici un ban, că discută el problema. Urmează-i sfatul. Începe o negociere ce seamănă al naibii c-o ceartă răstită, după care șoferul cedează, ia banii pe care-i dă băiatul și demarează nervos. Afli de la băiat că taximetristul ți-ar fi luat de patru ori mai mulți bani decât i-a dat el, deci te vezi obligat să-i dai un bacșiș, că ți-a salvat monetarul de la prăduială. Ai despachetat? E momentul să cobori în barul hotelului, unul dintre cele mai triste locuri de fițe pe care l-ai văzut vreodată. De fapt, cam peste tot în lume e o idee proastă să-ncerci să te distrezi în barul de la hotel: cu excepția orelor mici, când expații se întorc beți și se opresc la bar pentru un păhărel de încheiere, acolo nu e nimeni, niciodată. De fapt, nu, tot e cineva: barmanul, un amic de-al lui cu care stă de vorbă, plus vreo două târfe care trag de-o cafea. Du-te să bei ceva și vei avea cam 50 de secunde de liniște, după care toată fauna asta va veni pe capul tău, individual sau în grupuri, scremându-se să-ți vândă diverse produse și servicii. Bunînțeles, dacă faci imprudența să admiți că ești din ”Rumania”, te-ai ars: cele trei personaje, cu barmanul patru (cum de era să-l uit?), se bat cu pumnu-n piept că ei sunt super-prieteni cu ”rumunii” și că prietenia istorică albanezo-r