Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mediere cu toporatorii de pe Valea Râmnicului

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 22 martie 2013 ·

Prefectul Cătălin Popescu le-a cerut firmelor care exploatează material lemnos pe văile râurilor Rm. Sărat şi Milcov să respecte limitările de tonaj la circulaţia pe drumurile naţionale din aceste zone. La întâlnire au fost prezenţi şi primarii comunelor de pe cele două văi, care au reclamat în dese rânduri că şoferii acestor firme distrug drumurile naţionale cu mastodonţii folosiţi la transportul lemnelor. De asemenea, a participat conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi a Inspectoratului de Stat pentru Controlul Rutier. Ultimul incident pe drumul naţional de pe Valea Râmnicului a avut loc în urmă cu o săptămână când autorităţile de la Vintileasca au blocat un drum comunal tranzitat de camioane uriaşe care transportă lemn din exploatările forestiere din zonă.

Oamenii de pe Valea Râmnicului au spus că au aşteptat aproape 40 de ani pentru ca aceste drumuri să fie reparate şi nu vor permite ca interesele unor societăţi comerciale care exploatează lemn să fie mai presus de interesele a câtorva zeci de mii de oameni care depind de acest drum. „Dacă autorităţile abilitate nu vor lua măsuri urgente, eu împreună cu cetăţenii din Dumitreşti în cel mai scurt timp vom bloca drumul naţional DN 2N. Nu se mai poate în acest fel. Abia a fost făcut în toamna lui 2012 şi acum este distrus de aceşti mastodonţi pe care nu-i opreşte nimeni“, avertiza primarul Petrică Dogaru.

Prefectul Cătălin Popescu le-a cerut firmelor care exploatează material lemnos pe văile râurilor Rm. Sărat şi Milcov să respecte limitările de tonaj la circulaţia pe drumurile naţionale din aceste zone. La întâlnire au fost prezenţi şi primarii comunelor de pe cele două văi, care au reclamat în dese rânduri că şoferii acestor firme distrug drumurile naţionale cu mastodonţii folosiţi la transportul lemnelor. De asemenea, a participat conducerea Inspectoratului Judeţean de Po

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 27 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 39 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 43 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 3 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°