Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NASA: Dacă un asteroid gigantic s-ar îndrepta spre Pământ ne rămâne doar să ne rugăm

Publicat in Romania TV, joi 21 martie 2013 ·

Charles Bolden, directorul NASA, şi-a oferit sfatul cu privire la cum ar putea fi soluţionată o eventuală situaţie de urgenţă în care un asteroid gigantic s-ar îndrepta spre Pământ şi ar urma să cadă în regiunea New York-ului: "Să ne rugăm!", conform Reuters.

Întoarcerea spre cele sfinte este tot ce pot face SUA în prezent, sau orice alt stat de pe Pământ, pentru a împiedica potenţiali asteroizi încă neidentificaţi care ar urma să cadă pe Pământ, conform declaraţiilor susţinute de Bolden marţi, în faţa Comisiei parlamentare pentru Ştiinţă din cadrul Camerei Reprezentanţilor de la Washington, scrie Agerpres.

Aceste discuţii sunt în prezent mai de actualitate decât oricând, după ce un asteroid cu diametrul de aproximativ 17 metri a explodat la 15 februarie deasupra regiunii ruse Celiabinsk, provocând o undă de şoc ce a spart numeroase geamuri, rănind peste 1.500 de persoane. În aceaşi perioadă de timp, un asteroid de dimensiuni mai mari, descoperit în urmă cu un an, a trecut la distanţă foarte mică pe lângă Pământ, aproximativ 27.600 de kilometri, distanţă mai mică decât cea la care se află pe orbită reţeaua de sateliţi meteorologici şi de televiziune.

Aceste evenimente "demonstrează faptul că trăim într-un sistem solar activ, existând obiecte potenţial periculoase care trec prin vecinătatea noastră cu o frecvenţă surprinzătoare", conform deputatului democrat de Texas Eddie Bernice Johnson.

"Am fost norocoşi că evenimentele petrecute luna trecută au rămas o simplă coincidenţă interesantă pentru că se puteau transforma într-o catastrofă", a precizat şi Lamar Smith, un republican din Texas şi preşedintele comisiei.

NASA a identificat şi urmăreşte aproximativ 95% din obiectele de dimensiuni mari din apropierea Pământului, obiecte cu diametrul de cel puţin 1 kilometru.

"Un asteroid de asemenea dimensiuni, de 1 kilometru sau mai mare, are

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a câștigat Supercupa României, după 2-1 cu CFR Cluj

HotNews acum 48 minute
FCSB a cucerit Supercupei României la fotbal, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seară, pe Stadionul Steaua din București. Campioana s-a impus prin golurile marcate de Dennis Politic (48) și Risto Radunovic (90+1), în tim

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 28 minute
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 2 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 9 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 10 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Trump anunță că va începe în zilele următoare discuţiile cu China privind un acord pentru TikTok

HotNews acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor începe discuţiile cu China luni sau marţi, pentru a ajunge la un acord privind aplicaţia TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, transmite News.ro citând Reuters. „Cred că vom

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
Timisoara
acum

21°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°