Dascălii de la Școala Gimnazială din comuna Oniceni sunt cu ochii pe părinții clasei a VIII-a. Profesorii lămuresc părinții să nu trimită copiii la muncă, iar unitatea școlară a cerut sprijinul Poliției.
Dascălii de la Școala Gimnazială din comuna Oniceni sunt cu ochii pe părinții clasei a VIII-a. Șansa de a face un ban din lucrările agricole de primăvară este din plin valorificată de părinți. Din această cauză, dascălii s-au înarmat cu răbdare și lămuresc părinții să nu trimită copiii la muncă.
“Părinții știu că, la un anumit număr de absențe, se suspendă alocația. Mai mult, în școală există câteva cazuri care au ignorat că în școală se face monitorizarea prezenței la clasă. Consecințele au fost destul de dure pentru câțiva dintre elevi. Unora li s-a suspendat alocația, altora chiar și alocația complementară care se acordă familiei, pentru că au în întreținere mai mulți copii. Dincolo de consecințele financiare, le avem în vedere pe cele care vizează pregătirea lor. Elevii clasei a VIII-a au un program de pregătire suplimentar la disciplinele care vor constitui probe de examen la evaluarea națională”, spune profesorul Dan Vântu, directorul Școlii Gimnaziale Oniceni.
Cea mai mare temere a directorului unității de învățământ este legată de plecarea copiilor la muncă în fermele din țară. “Părinții nu conștientizează că, practic, își exploatează copiii și îi trimit să facă munci prea grele pentru vârsta lor. Motivația părinților este legată de bani. Dacă găsesc copiilor ceva de lucru în fermele din țară, părinții nu consideră mare pagubă suspendarea alocației, deoarece consideră că salariul pe care l-ar primi într-o lună de muncă într-o seră, de exemplu, reprezintă alocația pe un an”, a explicat directorul Școlii Gimnaziale Oniceni.
Pentru ca elevii să nu fie exploatați de către părinți, unitatea școlară a cerut sprijinul Poliției.