* aceştia vor asigura ordinea publică la partida amicală ce se va desfăşura sâmbătă, la Stadionul Municipal
Peste 150 de jandarmi brăileni vor asigura ordinea publică la meciul de fotbal dintre C.F. Brăila şi Steaua Bucureşti, partidă amicală ce se va desfăşura sâmbătă, la Stadionul Municipal Brăila, cu începere de la ora 13.00. "Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a partidei, Jandarmeria Brăila recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea duce la manifestări violente", a declarat plt. Sorin Neftode din cadrul Compartimentului Informare, Relaţii Publice al Jandarmeriei Brăila.
Sursa citată a atras atenţia că spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la aceasta competiţie sportivă. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.
Pentru a preveni incidentele, au fost stabilite măsurile necesare, în cadrul şedinţei desfăşurate miercuri la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila. La această întâlnire au participat reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţiei Locale, de la societatea de protecţie şi pază cu care organizatorul a încheiat contract de prestări servicii, dar şi delegaţi ai C.F. Brăila.
* aceştia vor asigura ordinea publică la partida amical