Infiintate in baza Legii 31/1990 privind societatile comerciale si a Legii 93/2009 privind institutiile financiare nebancare, casele de amanet au devenit adevarate locuri de “pelerinaj fiscal” pentru romanii ajunsi la ananghie.
Costul saraciei la ghiseele caselor de amanet este extrem de ridicat, in conditiile in care dobanzile la imprumuturile pe termen scurt oscileaza intre 0,3 si 1% pe zi, ba chiar si la 2% pe zi la casele care lucreaza in weekend, noaptea sau in sarbatorile legale, ceea ce inseamna 3.674% pe an, daca se foloseste formula de anualizare bancara. Chiar si in conditiile unei dobanzi medii de 0,5% pe zi, tot se poate ajunge la o dobanda anuala de peste 800%, ceea ce reprezinta enorm in comparatie cu dobanzile anuale efective la creditele bancare de nevoi personale, ce tind spre 16%.
Tocmai din acest acest motiv, o parte dintre clientii caselor de amanet renunta sa-si mai rascumpere bunurile amanetate, indiferent daca este vorba despre bijuterii de aur, telefoane, electronice sau alte obiecte de pret. Potrivit estimarilor specialistilor de pe piata aurului, circa 30% din bijuteriile cu care clientii caselor de amanet isi garanteaza imprumuturile nu mai sunt rascumparate, tranzactia fiind trecuta voluntar in categoria creditelor nerambursabile.
“Cei care nu au obtinut un pret bun la evaluarea bijuteriilor lasate in garantie, se dau peste cap pentru a le recupera. Adeseori, cei care au fost multumiti cu evaluarea, iar bijuteriile nu reprezinta verighete sau amintiri de familie, nu mai vin sa plateasca. In acest fel, dupa evaluarile noastre, casele de amanet devin proprietarele a peste 30% din bijuteriile de aur lasate ca garantie la creditele nerambursabile. Din aceasta cantitate se aleg bijuteriile perfecte, adica fara defecte, care sunt repuse in vanzare cu un adaos de 30-40%, iar aurul ramas este dat la topit. In cele mai mul
