Mădălina Ciolocoi susţine orice persoană care participă la concursul pentru şefia Gărzii de Mediu şi obţine acest post. Vicepreşedintele PNL Gorj spune că nu ţine cont de culoarea politică, atâta timp cât persoana întruneşte condiţiile necesare pentru funcţia de conducere. Pe de altă parte, şeful liberalilor de la Gorj, Dian Popescu, a declarat la un post de radio că nu îl susţine pe afaceristul Ninel Muja, aşa cum s-a scris, şi că îl agreează mai mult pe fostul şef al instituţiei, Ovidiu Ilie.
Vicepreşedintele PNL Gorj, Mădălina Ciolocoi, spune că va susţine orice persoană competentă care se va prezenta la concursul organizat pentru funcţia de comisar şef al Gărzii de Mediu Gorj, atâta timp cât dovedeşte că este o un om competent. „Susţinerea mea personală este pentru acea persoană care va fi pregătită foarte bine la concurs şi care va trece cu bine concursul. Îmi doresc să avem oameni pe care să nu-i susţinem din punct de vedere politic, să-i susţinem pentru competenţa dumnealor şi care la concurs să dovedească competenţă şi toate calităţile pentru un post de conducere. Toţi cei care sunt bine pregătiţi au susţinerea personală, astfel încât să ducă la îndeplinire programul guvernului indiferent de culoarea politică”, a declarat Mădălina Ciolocoi, vicepreşedinte al PNL Gorj.
Dian Popescu, rezervat
În timp ce Mădălina Ciolocoi susţine orice candidat, preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu spune că nu îl va susţine pe liberalul Ninel Muja, care şi-a depus candidatura pentru şefia Gărzii de Mediu. „Eu îl cunosc de mult timp din Petrom. Nu pot să îl susţin eu la concurs că nu dau eu examen în locul domului Muja. Ştiu că la un concurs nu îţi trebuie susţinerea nimănui. Asta s-a şi văzut când a dat concurs la ITM şi a picat. Ştiu că domnul Ilie, cât a fost comisar şef a ţinut în mână această instituţie. Nu a aruncat Garda de Mediu în niciun scandal”, a s