Lumea din jurul nostru este o imensă şi inepui­za­bilă carte de învăţătură, din care am putea afla ab­solut orice, dacă ne-am strădui să-i desluşim sem­nele.

Marele Învăţător deschide mintea tuturor celor curaţi cu inima, celor ce se mişcă încet printre lu­cruri, celor care-I iubesc întreaga creaţie.

Într-o zi, cam pe la prânz, vecina din spatele casei mă strigă să-mi spună că dimineaţă, pe la răsăritul soarelui, a văzut pe zidul meu de piatră îmbrăcat în ie­deră o aricioaică şi patru pui. "Atâta erau de fru­moşi! Tăţi mergeau în şir, după mama lor". Voia să-mi împărtăşească scena pe care-o văzuse pentru că vederea unui arici este o mare bucurie pentru ori­cine. Se spune că aduce noroc şi nimeni n-are voie să-l omoare dacă nu vrea să se abată asupra lui o mare nenorocire. În plus, ariciul distruge şobolanii şi şerpii de pe lângă casă.

În curte, se jucau trei copii: strănepoţii mei, Au­reluc şi Isabela, şi Tina, fetiţa vecinilor. Auzind o asemenea veste, se repeziră la femeia din uliţă, pu­nând-o să le arate exact pe unde au trecut aricioaica şi puii. Nu le mai ardea de nici o joacă. Voiau să-i vadă cu orice preţ, pentru că nu mai vă­zu­seră ni­ciodată o ari­cioaică cu pui. Se pu­seră la pân­dă, încer­când să nu vor­bească, să nu mişte pietri­ce­lele care li se clătinau sub picioare. Treabă grea. Sperau că doar-doar vor vedea cum ie­s aricioaica şi puii dintre vrejurile încâlcite ale ie­derei. Cu mare greutate am reuşit să-i ademenesc la o limonadă, stabilind că ar putea să-şi reia posturile de observaţie pe seară. În ziua aceea, n-a fost să fie. A doua zi la fel. A treia tot aşa! După câteva zile, acţiu­nea a fost aban­donată. Drept este că nimeni nu pândea la răsă­ritul soarelui, pentru că atunci somnul este nespus de dulce şi copiii dormeau buştean. Ari­cioaica şi puii deveniseră nişte fiinţe fabuloase, care nu se lăsau văzute de oricine şi or