Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de şcoli din Dolj, puse pe lista neagră de ARACIP

Publicat in GAZETA de SUD, joi 21 martie 2013 ·

Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) a anunţat săptămâna trecută că nu va mai autoriza unităţile de învăţământ care nu au obţinut avizul de securitare la incendiu. Decizia a fost luată după ce inspectoratele pentru situaţii de urgenţă au constatat în mai multe rânduri încălcarea legii în aceste situaţii. Adresa a bulversat mulţi manageri de unităţi de învăţământ, care nu au înţeles care ar fi cauzele. În consecinţă, ARACIP a publicat şi lista cu unităţile care în prezent nu respectă legea în privinţa securităţii la incendiu. La nivelul judeţului Dolj, pe lista neagră sunt trecute 50 de unităţi şcolare de învăţământ preşcolar, primar, dar şi gimnazial şi liceal. Cele mai multe deficienţe sunt cauzate de faptul că s-au făcut lucrări de construcţie fără avizul de securitate la incendii. În unele situaţii, acesta nu a fost solicitat, iar în altele nu a fost obţinut în urma cererii depuse, dar au continuat investiţiile. De altfel, alte două unităţi de învăţământ - Grădiniţa „Traian Demetrescu“ din Craiova şi Şcoala Gimnazială Scaeşti - sunt trecute pe listă, deoarece exploatează centrala termică necorespunzător.

Luaţi prin surprindere

Decizia ARACIP a luat prin surprindere autorităţile locale. La Scaeşti, atât şcoala, cât şi grădiniţa sunt înregistrate cu deficienţe care ar trebui remediate.

Primarul comunei, Barbu Calotă, spune că adresa făcută de ARACIP nu este fondată. „Şcoala este construcţie nouă, realizată cu fonduri de la Banca Mondială şi au fost obţinute toate avizele necesare. A fost dată în folosinţă în 2009. Patru ani a funcţionat fără nici o problemă. De unde au apărut aceste aspecte nu ştiu. Au fost, într-adevăr, probleme anul trecut, la coş, dar s-au rezolvat“, a spus primarul. În ceea ce priveşte grădiniţa din Scaeşti, edilul comunei spune că „unitatea de învăţământ este în constru

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°