Nesperat de multă lume pentru o zi din cursul săptă­mânii a venit miercuri în Cafeneaua Artiştilor, la spectacolul de teatru „Novecento”. Povestea pianistului de pe ocean a reuşit să ocupe toate mesele din res­pectiva locaţie, cel mai probabil buzoienii fiind curioşi să vadă cum arată punerea în scenă a monologului care a servit drept inspiraţie lui Giuseppe Tornatore la realizarea celebrului film „Legend of 1900”.

Privită per ansamblu, producţia jucată la Buzău a lăsat impresia unei pălării mult prea mari pentru tânărul regizor Dan Lungu şi actorul Mihai Costache, aflat în dificila ipostază de a transmite în cadrul unui one-man show ceea ce publicul avea întipărit pe retină după vizionarea filmului. Începutul piesei îl găseşte pe narator, în sala sa de repetiţii de acasă, acolo unde dă lecţii de vioară unei tinere eleve. Fascinat încă de marele pianist care s-a născut pe un transatlantic, acolo unde povestitorul a şi cântat cu el în orchestra vasului, violonistul rememorează fabuloasa viaţă a lui Novecento, pianistul care nu a coborât niciodată pe uscat.

Un personaj invizibil

Neispirat pare modul în care regizorului a ales să o folosească în spectacol pe violonista Maria Bălănean. Sub pretextul de a avea pe scenă pe cineva care să cânte live la vioară, Dan Lungu o aduce în faţa publicului pe tânăra în rolul elevei venite să ia lecţii de vioară. Din păcate însă, cea căreia se presupune că îi destăinuie frământările legate de amintirea lui Novecente este mai imună ca un bolovan. Fata cu vioara este doar un accesoriu, care nu schiţează nici cea mai mică reacţie, fie că personajul piesei plânge sau râde, aşteptând docilă momentele în care ştie că trebuie să cânte. Inevitabil însă, pasivitatea celei care pare că este ţinută cu forţa în lumina reflectoarelor riscă să fie transmisă şi publicului, adică adevăratei audienţe. Aşa s-ar putea