Performanţa din iarna trecută a fotbaliştilor de la CFR Cluj, acumularea în premieră a 10 puncte într-o grupă de prestigiu în Liga Campionilor, calificarea în primăvara europeană şi victoria, şi ea în premieră pentru o echipă de club românească, pe terenul unei trupe englezeşti, Manchester United, a impresionat, dar nu a entuziasmat.
Modelul calculului rece, nemţesc, impus de finanţatorul Paszkany Arpad şi pragmatismul unui grup eterogen de jucători veniţi în România să câştige bani şi trofee şi să meargă mai departe, majoritatea lor, după mai mulţi bani şi mai multă glorie, a sfârşit prin a contamina, în cele din urmă, şi tribuna, şi opinia publică. CFR e un reper de eficienţă, pe oricare dintre axele esenţiale care definesc performanţa sportivă şi managerială: are cel mai solid acţionariat, e singura dintre marile echipe din România care are bază sportivă şi stadion proprii, e echipa cu cele mai spectaculoase transferuri în ţară, dar şi cu cele mai profitabile vânzări în străinătate, echipa care a atras cei mai mulţi bani de la UEFA, zeci de milioane de euro la fiecare participare în Champions League, în fine, lucrul, până la urmă cel mai important, echipa care a luat cele mai multe trofee, opt, în ultimii ani. CFR a devenit un model de tenacitate şi de viziune care a impus respect chiar şi celor mai îndârjiţi dintre adversarii interni, Steaua, Vaslui sau Timişoara, care s-au văzut nevoiţi să accepte că au fost învinşi, uneori, chiar cu propriile arme. Şi totuşi, sau poate tocmai datorită argumentelor de mai sus, e o echipă de iubit cu mintea, nu cu inima. Cazul recent al Stelei, cu traseul său sincopat dar avântat, în toamnă, şi cu meciurile entuziasmante de la Bucureşti, împotriva unor mari nume ale fotbalului european, precum Ajax Amsterdam şi Chelsea Londra, e o poveste cu totul diferită. O echipă curajoasă, o echipă lipsită de complexe,
