Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” aniversează, în această săptămână, zece ani de la semnarea parteneriatului educaţional „O poartă deschisă spre Europa”, cu liceul polonez „Zespol-Szkol” Mecaniczno-Elekryznich, din Sosnowiec. Cu această prilej, patru oaspeţi polonezi se află la Suceava, delegaţia şcolii partenere fiind formată din Michal Wasniewski, Michal Wilk, Marzena Koniusz şi Janusz Kosalka.
În decursul celor zece ani, la nivelul celor două instituţii de învăţământ au avut loc numeroase schimburi de experienţă şi mobilităţi cu elevi şi profesori, aceste acţiuni vizând activităţi de formare a cadrelor didactice, activităţi de pregătire de specialitate a elevilor, schimburi culturale şi activităţi turistice. Au fost implicate în aceste activităţi, pe lângă cele două şcoli, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Primăria municipiului Suceava şi Primăria din Sosnowiec, Polonia.
Potrivit reprezentanţilor liceului sucevean, „dincolo de beneficiile obţinute în plan profesional între profesorii şi elevii celor două şcoli, s-a legat o frumoasă relaţie de prietenie şi frăţie care a făcut posibilă ştergerea graniţelor dintre noi. Nu se încheie bine o etapă a parteneriatului, că o aşteptăm pe următoarea. La acest popas aniversar, când un deceniu pare ca o clipă, când împreună ne întoarcem în timp şi depănăm amintiri, găsim noi idei, noi proiecte care să ducă peste ani relaţia dintre profesorii şi elevii celor două şcoli, astfel încât parteneriatul să-şi onoreze numele,
Echipa de coordonare a parteneriatului de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava este formată din Domnica Josan – directorul colegiului, Beatrice Liliana Filipiuc – director adjunct, ing. Ovidiu Ştefa