Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lovitura pe care a primit-o UE din partea Ciprului. Germania nu se aştepta la mişcarea asta

Publicat in Antena 3, joi 21 martie 2013 ·

Cipru s-ar putea împrumuta de la Rusia pentru a evita colapsul financiar, susţin surse citate de presa cipriotă. Decizia a fost luată după ce parlamentarii ciprioţi au respins taxa pe depozite bancare, impusă de acordare împrumutului în valoare de zece miliarde de euro. Informaţia a fost criticată de liderii europeni, care i-au somat pe guvernanţii ciprioţi să caute o soluţie în interiorul Uniunii Europene.

După ce taxa pe depozitele bancare a căzut la vot, miniştrii ciprioţi au fost convocaţi la o întrunire de urgenţă de către preşedintele de la Nicosia, Nicos Anastasiades. Acesta s-a întâlnit în aceeaşi zi şi cu reprezentanţii Uniunii Europene, Băncii Centrale Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional.

În mijlocul discuţiilor se află şi românca Delia Velculescu, şeful misiunii FMl la Nicosia. În urma reuniunilor la nivel înalt, parlamentarii ciprioţi au început să caute soluţii de evitare a colapsului în afara Uniunii Europene şi iau în considerare posibilitatea de a solicita un împrumut financiar Rusiei.

Situaţia financiară dificilă din Cipru îi îngrijorează pe oamenii de afaceri ruşi. De la căderea Uniunii Sovietice în 1991, aceştia au depus sume uriaşe în Cipru. Agenţia de rating Moody's a estimat că băncile din Rusia aveau la finalul anului trecut aproximativ nouă miliarde de euro depuşi în Cipru, în timp ce depozitele companiilor ruse în băncile cipriote ajung la circa 15 miliarde de euro.

Acelaşi raport Moody's arată că România figurează cu depozite de 100 de milioane de euro în Cipru. Băncile cipriote au fost închise încă de sâmbătă şi vor rămâne aşa până marţi, de teamă că oamenii îşi vor retrage economiile din cauza instabilităţii economice.

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a declarat că Zona Euro este pregătită să ofere un sprijin financiar în valoare de zece miliarde de euro

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premiile Oscar 2025: „Anora” a câştigat premiul pentru cel mai bun film

Mediafax acum 50 minute
Filmul „Anora” a câştigat, duminică, cinci premii Oscar, inclusiv râvnitul trofeu Oscar pentru cel mai bun film. Producţia spune povestea unei lucrătoare sexuale care primeşte şansa unei noi vieţi atunci când se căsătoreşte cu un client bogat.

Premiile Oscar 2025 - "Anora", cel mai bun film, cu cinci statuete. Adrien Brody şi Mikey Madison au câştigat la categoriile de interpretare. Sean Baker - cel mai bun regizor/ Lista câştigătorilor/ VIDEO

News.ro acum 40 minute
"Trăiască filmul independent", a spus Sean Baker, regizorul "Anora", desemnat Cel mai bun film la cea de-a 97-a ediţie a galei Premiilor Oscar care a avut loc la Dolby Theater din Los Angeles. Baker a câştigat pentru producţia, regia, scenariul şi m

A început Postul Sfintelor Paşti, cel mai lung şi aspru post din an. Ce nu ai voie să faci în Postul Paştelui

Botosani News acum 59 minute
Postul Sfintelor Paști sau Postul Mare este cel mai lung şi aspru post dintre toate posturile din an și durează 40 de zile. Postul Sfintelor Paşti începe luni. Numit şi Postul Mare, este o perioadă de postire care precede Praznicul Învierii Domnului

AFP: Aliaţii europeni ai Kievului strâng rândurile, Londra şi Parisul propun un armistiţiu parţial în Ucraina

News.ro acum o ora
Aliaţii europeni ai Kievului au strâns rândurile duminică la Londra şi şi-au arătat angajamentul de a sprijini Kievul şi de a se reînarma împotriva Rusiei, Parisul şi Londra propunând de asemenea un armistiţiu parţial de o lună în Ucraina, relatează

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum 11 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 11 ore
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Anomalii pulmonare ascunse au fost identificate la copiii şi adolescenții cu COVID de lungă durată. „Părinţii ar trebui să înţeleagă”

Ziare.com acum 8 ore
Un tip avansat de imagistică prin rezonanţă magnetică, RMN, a dezvăluit anomalii pulmonare semnificative şi neidentificate anterior la copiii şi adolescenţii cu Covid de lungă durată, au raportat cercetătorii în revista Radiology, un jurnal al Socie

Amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei aplicate de Jandarmerie la meciul de fotbal Rapid Bucureşti - FCSB/ Acces interzis la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an, pentru nouă persoane

News.ro acum 8 ore
Jandarmeria anunţă că a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 149.200 de lei la partida de fotbal dintre FC Rapid Bucureşti - FC FCSB. Cea mai mare parte a amenzilor o au de plătit organizatorul competiţiei şi firma de pază şi protecţ

Premiile Oscar 2025: Nu a fost Sebastian Stan. Cine a câștigat Oscarul pentru care a fost nominalizat și actorul român

HotNews acum o ora
Premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal, categoria la care a fost nominalizat și actorul român Sebastian Stan, a fost câștigat în 2025 de Adrien Brody grație interpretării sale din filmul „The Brutalist”. Brody a fost recompensa

Zelenski spune că poate salva relaţia cu SUA

News.ro acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, duminică seară, că el crede că ar putea salva relaţia cu preşedintele american Donald Trump după întâlnirea lor incendiară din Biroul Oval, dar că discuţiile trebuie să continue în spatele uşilor

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

5°/15°
Timisoara
acum

-5°
lun.

-5°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°