În Cipru, parlamentarii urmează să discute şi să voteze joi o variantă îmbunătăţită a planului european de salvare financiară. Noul document vorbeşte de taxarea depozitelor bancare mai mari de o sută de mii de euro. În acest timp, băncile cipriote rămân închise, iar Banca Centrală Europeană a anunţat că ar putea trimite bani din fondurile de urgenţă numai până luni.
E o negociere dură, pentru că parlamentarii ciprioţi abia au respins planul european de salvare, cel care obliga la impunerea unei taxe pe toate depozitele bancare. Acest impozit ar fi trebuit să aducă teoretic câteva miliarde de euro, care să se alăture celor zece miliarde, cât ar fi dat Uniunea Europeană. Toţi aceşti bani ar fi permis o îndreptare financiară, practic o anulare a falimentului către care se îndreaptă Ciprul.
Cât despre aşa-numitul "plan B", ar fi vorba de păstrarea taxei pe depozitele bancare, dar numai pentru acelea care depăşesc o sută de mii de euro, după cum anunţă postul public de televiziune. Planul pare a se bucura de susţinere europeană, din moment ce statele care ar urma să împrumute Ciprul s-au declarat gata să examineze un plan de salvare remodelat. Care e situaţia acum în Cipru?
Băncile din Cipru rămân închise până marţi, ceea ce înseamnă că nu prea mai există bani pe piaţă. E o măsură extremă, care să-i împiedice pe ciprioţi să-şi retragă dintr-odată toţi banii. E o experienţă prin care au mai trecut ţări aflate în dificultate financiară şi nu a dus la nimic bun. Mai grav e că Ciprul ar putea rămâne fără bani, pentru că statul ar putea primi fonduri de urgenţă de la Banca Centrală Europeană numai până luni, arată un comunicat al instituţiei. Alţi bani ar putea fi accesaţi numai dacă există un acord de asistenţă externă cu Uniunea Europeană şi FMI, anunţă BCE, acord care să asigure solvabilitatea băncilor cipriote. Acestea sunt închise de la î