Crețan îl amenință pe Rușeț cu DNA-ul, cel din urmă se gândește să îl dea în judecată pe vicepreședintele Federației Universul.
Constantin Crețan îl acuză pe primvicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie că „a jefuit patrimoniul UACC-urilor” şi-l anunţă că-i va face plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie.
Acuzaţiile vin în contextul disponibilizărilor anunţate la Cazare Cantine Rovinari, care au făcut ca 80 de salariaţi să intre miercuri în greva foamei.
„Tovarăşul Ruşeţ are 3000 de acţiuni la UACC Rovinari. Vom face reclamaţie la DNA pentru a vedea ce s-a întâmplat cu patrimoniul UACC-urilor”, amenință Constantin Creţan.
Rușet crede că e o țintă a păpușarilor din minerit și energie
Aflat la o ședință a Federației Mine – Energie la Suceava, Ion Ruşeţ consideră că unii „păpuşari” din minerit şi energie încearcă să-l transforme într-o „ţintă”, zilele acestea, în care el lipseşte din judeţ: „Se încearcă direcţionarea problemelor cu care se confruntă UACC Rovinari către mine. Nu ştiu cine este managerul de proiect, voi face cercetări”, spune primvicepreședintele FNME. Ion Ruşeţ afirmă că s-a ajuns la disponibilizări la Cazare-Cantine după ce minerii de la Roşia şi Peşteana au renunţat la masa caldă în favoarea tichetelor de masă.
Fostul președinte al PDL Gorj nu se teme de DNA
Amenințat de sindicalistul Constantin Crețan cu plângerea penală la Direcția Națională Anticorupție, Ion Rușet e gata să se supună verificărilor. Se consideră nevinovat de acuzațiile pe care i le aduce vicepreședintele Federației Universul: „Sunt obişnuit să fiu ţintă, rezist. Mai ales când atacurile vin de la simple păpuşi mânuite de păpuşari care stau ascunşi. Voi clarifica lucrurile în justiţie”, declară Ion Ruşeţ. Liderul sindical e convins că nu poate fi învinuit de nicio faptă de corupţie.
Crețan