Pericol pentru muncitorii care lucrează la reamenajarea Grădinii Puiblice din Galaţi. O grenadă ofensivă care datează din Al Doilea Razboi Mondial a fost descoperită ieri, în timpul săpăturilor, chiar de către şeful de şantier. Pericol pentru muncitorii care lucrează la reamenajarea Grădinii Puiblice din Galaţi. O grenadă ofensivă care datează din Al Doilea Razboi Mondial a fost descoperită ieri, în timpul săpăturilor, chiar de către şeful de şantier.
Din fericire omul şi-a dat seama că bucata de fier găsită este una potenţial letală, aşa că a avut grijă să o izoleze şi a chemat imediat pirotehniştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
"Acest element de muniţie, care are o rază de acţiune de 50 de metri, era foarte periculos, deoarece în zonă se aflau mulţi muncitori, iar mecanismul de iniţiere era într-o stare avansată de degradare şi pârghia de blocare lipsea. Zona respectivă a fost cercetată, iar elementul de muniţie a fost ridicat, transportat şi depozitat în condiţii de maximă securitate în depozitul special al ISU Galaţi" a precizat Eugen Chiriţă, de la ISU Galaţi.
La sfârşitul săptămănii trecute, pompierii mai găsiseră încă trei elemente de muniţie în curţile oamenilor care îşi pregăteau grădina de primăvară şi o săpau. Pompierii sfătuiesc populaţia ca în astfel de cazuri, când descoperă astfel de obiecte, fie ele şi foarte vechi, să anunţe de urgenţă autorităţile, să nu le mişte sau să le desfacă, ori să încerce să le vândă la fier vechi. O simplă mişcare a muniţiei din poziţia în care se găseşte poate declanşa explozia acesteia.