Gică Hagi e dispus să îl ajute Gigi Becali cu juniori la Steaua doar dacă acesta din urmă le va asigura puştilor condiţii pentru performanţă
UEFA a decis că, începând din sezonul 2013-2014, formaţiile care vor juca în Liga Campionilor trebuie să se înscrie în această competiţie şi cu echipe Under19, care vor evolua înaintea meciurilor de seniori. În aceste condiţii, din cauza faptului că, la ora actuală, Steaua are în cadrul clubului doar cinci grupe de juniori, Gigi Becali a declarat că va apela la naşul său, Gică Hagi. "Nu îmi fac nicio grijă! O să vorbesc cu Hagi şi o să iau juniori de la el, să pot să-mi fac echipă şi să joc în Liga Campionior şi cu fotbalişti Under 19" , a comentat latifundiarul din Pipera posibilitatea unui parteneriat cu Viitorul Constanţa.
Oameni din conducerea clubului Viitorul Constanţa au confirmat faptul că e foarte posibilă o colaborare cu Steaua, dar au subliniat că, cel puţin pe moment, nu s-a semnat nimic. "Putem spune că sunt simple tatonari până acum. Momentan nu este semnat nimic între noi şi Steaua" , ne-a declarat un oficial de la Viitorul, care a accentuat condiţiile în care juniorii constănţeni vor merge în Ghencea: "Gică ţine enorm la copiii de la Academie. În cazul în care el va trimite fotbalişti la Steaua, pentru echipa Under 19, atunci fiţi sigur că ne vom asigura că acei puşti vor avea posibilitatea să joace acolo săptămână de săptămână. Fie Gigi Becali va reînfiinţa Steaua II, fie va prelua o echipă din Liga a II‑a. Aceşti copii trebuie să progreseze şi trebuie să evolueze în fiecare săptămână, nu doar în Liga Campionilor Under 19" .
O să vorbesc cu Hagi şi o să iau juniori de la el, să pot să-mi fac echipă şi să joc în Liga Campionior şi cu fotbalişti Under 19
Gigi Becali, patron Steaua
Steaua II s-a desfiinţat la finele sezonului 2010-2011, pentru că Gigi Becali a