Pianul călător nu este doar o metaforă, ci o realitate transformată într-o frumoasă poveste cu muzică de cea mai bună calitate, „istorisită” de pianistul Horia Mihail într-o lungă şi plăcută aventură artistică în 15 oraşe din România şi Republica Moldova. Şi pentru că menirea acestui turneu de amploare constă în bucuria adusă melomanilor din întreaga ţară la concerte, dar şi în obiectivul generos de a dărui unui oraş pianul cu drept de folosinţă în următorii ani (pentru a încuraja alte evenimente muzicale de marcă), cel de-al treilea pian călător va avea destinaţia finală Tulcea, unde instrumentul va rămâne pentru următorii ani.
Mii de kilometri, zeci de mii de spectatori în săli şi milioane de ascultători virtuali prin radio, televiziune sau internet au participat la primele două ediţii ale turneului naţional Pianul călător, organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo. După cele 12 recitaluri din 2011, impresionantul turneu din 2012 ajungea la 22 de recitaluri şi concerte în 19 oraşe, pentru ca de această dată cea de-a treia ediţie a evenimentului, avându-l ca protagonist pe pianistul Horia Mihail şi desfăşurat între 24 martie şi 27 aprilie 2013, să însemne 15 oraşe din România şi Republica Moldova.
Traseul străbătut va acoperi toate zonele istorice ale ţării: va porni din Banat, de la Sânnicolau Mare şi Timişoara, va ajunge în Ardeal la Braşov, Sibiu, Mediaş, Cluj Napoca şi Târgu Mureş, în Crişana la Oradea şi în Muntenia la Piteşti şi Bucureşti, apoi în Moldova la Bârlad, Tecuci, Roman şi peste Prut la Chişinău, iar apoi va atinge Dobrogea pentru oraşul de destinaţie a pianului, Tulcea.
Repertoriul ales este integral Beethoven: Patetica, Sonata Lunii, Appassionata şi Concertul nr. 4 in Sol major pentru pian şi orchestră. Şi pentru că prietenii vechi nu se uită niciodată, Horia Mihail va merge să viziteze în 2013 şi primel