Marily Le Nir s-a născut în România, unde tatăl ei era membru al Misiunii universitare franceze create în 1923. După desfiinţarea Misiunii în 1948, familia s-a întors în Franţa. Marily Le Nir a studiat limbile engleză, germană şi rusă la Universităţile din Nantes şi Rennes. A fost profesoară de limba germana pînă în 1989. După 1990, s-a consacrat traducerii literare din limba română. Printre numeroasele titluri pe care le-a tradus în limba franceză figurează Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt (UNESCO, Arcantère-Paris, 1995), Drumul egal al fiecărei zile de Gabriela Adameşteanu (Gallimard, 2009), Cruciada copiilor de Florina Ilis (Syrtes, 2010), Vizuina de Norman Manea (Seuil, 2011). Acest interviu a fost realizat în iunie 2012, acasă la Marily Le Nir, în Bretagne.
Puteţi să evocaţi legăturile dvs. cu România? De unde vă vine ataşamentul pentru această ţară şi pentru limba română? M-am născut în România, la Alba Iulia. Tata era profesor de franceză la Alba Iulia, iar bunicul din partea mamei preda franceza la Petroşani. Profesorii francezi se întîlneau periodic pentru a discuta între ei, pentru a face schimb de experienţă. Erau totuşi foarte singuri în mediul românesc. La început nimeni nu ştia nici o boabă româneşte, au învăţat cu toţii din mers. Tatăl meu a continuat, de altfel, să facă greşeli care îi amuzau pe elevii lui. Sînt foarte legată de România. Nu am uitat limba, deşi ani de zile nu am vorbit-o, abia dacă am citit în limba română: am plecat din Sibiu în 1948. Misiunea universitară franceză a fost desfiinţată, iar francezii au fost daţi afară. Eu am trăit această situaţie ca pe un exil. Am plecat cu o cutiuţă cu pămînt din Sibiu, îi respiram mirosul…
Cunoaşteţi perfect mai multe limbi: aţi fost profesoară de germană în Franţa, aveţi o licenţă de limba rusă, v-aţi început cariera de traducătoare de literatură română după c
