Vremea se va răci accentuat în toată ţara. Ziua, cerul va fi mai mult noros şi în vest, centru şi nord vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55 – 60 km/h şi de peste 80 – 90 km/h la munte, viscolind sau spulberând temporar zăpada, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.
În sud şi sud-est precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ploaie. În Moldova ninsorile se vor extinde treptat începând din nordul regiunii, iar vântul se va intensifica atingând la rafală 80 km/h şi viscolind ninsoarea mai ales în partea a doua a intervalului.
În cursul nopţii cerul se va degaja în regiunile vestice, iar ninsorile, viscolite, se vor semnala mai ales în jumătatea estică a teritoriului şi în zona de munte, în timp ce în sud şi sud-est precipitaţiile vor fi mixte şi vântul va avea viteze ce vor depăşi local 60 – 70 km/h.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad în Dealurile de Vest şi 10 grade în sudul Munteniei şi în Dobrogea, iar cele minime se vor situa în general între -11 şi 0 grade.
În BUCUREŞTI vremea se va răci accentuat. Cerul va fi noros, temporar va ploua, iar vântul va avea intensificări. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimă de -3…-1 grad.
La MUNTE Vremea se va răci accentuat. Ziua cerul va fi mai mult noros şi pe arii extinse va ninge. Noaptea cerul se va degaja în masivele vestice, iar în restul zilelor montane va continua să ningă. Vântul va avea intensificări, cu viteze de peste 80…90 km/h, viscolind sau spulberând temporar zăpada.

În sud şi s