Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Masinã lovitã de tren si salvãri spectaculoase

Publicat in Cronica Vaii Jiului, joi 21 martie 2013 ·

Un tren a lovit o masinã plinã cu oameni la Petrosani. A fost nevoie de interventia pompierilor, iar victimele au fost scose si transportate la spital.

Acesta a fost doar o parte a scenariului unei aplicatii la care pompierii militari din Petrosani au fãcut-o în depoul de vagoane din statia CFR

Cele mai bune echipe ale pompierilor au actionat cu promptitudine si cei de la Detasamentul din Petrosani sustin cã, fiind vorba despre un exercitu tactic, nu s-a tinut cont de rapididate, ci de parcurgerea exactã a etapelor necesare în astfel de interventii. „Am avut un exercitiu tactic, care a urmãrit mai multe ipoteze valabile în viata de zi cu zi în cazul unui accident. …Noi am urmãrit mai mult etapele sã le atingem la o astfel de actiune, nu timpii în care se lucreazã. Pentru noi e mai important sã stim cã am parcurs toate etapele”, a spus Adrian Avram, comandantul Detasamentului de Pompieri Petrosani.

Initial, scenariul a cuprins o salvare dificilã, bazatã pe un accident în care a fost implicatã o masinã si locomotiva unui tren. Victimele au fost descarcerate si trasportate la spital. „Prima ipotezã a fost un accident de autoturism cu o garniturãde tren. Au rãmas încarcerate douã victime. S-a procedat la tãierera si descarcerarea victimelor din autoturismul prins de garnitura de tren, dupã care acordarea primului ajutor si transportarea acestorala Spitalul de Urgentã”, a mai adãugat Adrian Avram.

Un alt scenariu a vizat salvarea unei victime de la înãltime, noaptea, când trebuiesc luate în calcul mai multe optiuni.

La final, exercitiul militar a vizat salvarea unei victime dintr-un mediu toxic, iar pompierii au intervenit la primirea unui apel la 112.

Totul a decurs conform graficului si pompierii s-au declarat multumiti de modul în care a decurs exercitiul tactic.

Diana Mitrache Share

Un tren a lovit o masinã plinã cu o

Articolul in Cronica Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 13 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°