Cercetarea de arhivă a scos la lumină informaţii inedite despre un imobil datorat arhitectului Cristofi Cerchez (1872-1955). Realizată în 1911 pentru locotenent colonelul Grigore Berindei (1867-1952), situată pe str. Păcii (actuala Schitu Darvarii) la nr. 12, vila se înscrie în stilul neoromânesc şi este un exemplu impunător mai ales prin volumetrie şi decoraţie.
Sursa: Theodor Cornel, Figuri contimporane din România, Bucureşti, 1911 Aşa cum putem afla din Figuri contimporani, publicat între 1911 şi 1914 de Theodor Cornel, proprietarul a fost o mare personalitate a istoriei armatei române, ajungând general şi aghiotant regal, deţinând funcţii în mai multe bănci liberale. A fost fiul generalului Anton Berindei (1839-1899) şi al Mariei Brăiloiu şi s-a căsătorit în 1894 cu Ioana Costinescu (1876-1959), cu care a avut patru copii. De numele lui Grigore Berindei se leagă înfiinţarea Asociaţiei ”Cercetaşii României”. Faţada principală Faţada posterioară (Sursa. ANDMB, fond PMB Tehnic, 1911, foto arh. Ionuţ Butu) Până în 1911 îl găsim cu reşedinţa în Intrarea Amzei nr. 5 pentru ca în 14 iulie să ceară autorizaţia de construcţie pentru casa de 243 m.p. din str. Păcii nr. 12.Planurile au fost elaborate de arh. Cristofi Cerchez şi merită remarcat că proprietarul nu a apelat la vărul său, mult mai celebrul arhitect, Ion D. Berindey (1871-1928), activ în acea perioadă în vecinătate, în parcul Ioanid. În martie 1913 proprietarul revine cu o solicitare de prelungire a autorizaţiei de construcţie, dovadă că nu putuse încheia lucrările la timp. Faţada vilei Grigore Berndei (Foto: Cristian Gache) Vila are subsol, parter şi etaj şi probabil o mansardă amplă. La subsol au fost proiectate bucătăria, pivniţa, cămara, spălătoria. Corpul intrării, prelungit la etaj cu un balcon-pridvor, este în rezalit şi conferă vilei un aspect de masivitate, făcând trimitere la cule.