Ceea ce s-a întâmplat cu mai mulţi angajaţi ai CFR, care au fost nevoiţi să aştepte aproape trei ani pentru a putea solicita punerea în aplicare a unei sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile, mă face să mă gândesc la versurile unui cunoscut cântec al trupei Compact: „După ani şi ani, mă voi întoarce…”, fără însă ca povestea de dragoste din text să mai aibă vreo legătură cu cele întâmplate în relaţia dintre Compania Naţională de Căi Ferate CFR Bucureşti – Sucursala CREIR CF Timi­şoara şi persoanele care lucrează aici. Dimpotrivă. Iubirea din cântec s-a transformat în viaţa reală în ură, ceea ce nu este normal. Vă întrebaţi de ce? O să vă răspund în câteva cuvinte. Oamenii au câştigat în 2010 câteva procese, în baza cărora ar fi trebuit să primească o sumă de peste 13.000 de lei. Până aici, toate bune şi frumoase. Reprezentanţii sindicatului povestesc însă că mai marii de atunci ai companiei au început să facă presiuni împotriva celor care au îndrăznit să-şi ceară şi să-şi obţină drepturile pe calea legală, ameninţându-i că dacă vor face demersurile pentru a executa silit CFR-ul, va fi de rău pentru ei. Angajaţilor li s-a transmis că vor fi trimişi să lucreze la Petroşani sau la Orşova… Asta, dacă nu vor fi daţi afară în urma „neregulilor” ce urmează să fie descoperite de controalele trimise special pentru ei. Un singur ceferist a mers până la capăt şi a făcut şi ultimele demersuri pentru a-şi obţine banii, pentru că a ieşit la pensie, iar şefii nu mai aveau ce să-i facă. Cei mai mulţi s-au dat bătuţi pentru moment, în speranţa că vor veni şi zile mai bune. Se pare că pentru ei, acele zile au venit. Puterea de atunci s-a schimbat, iar angajaţii au cerut recent executarea silită a companiei.

Deci, stând strâmb şi judecând drept, ce au reuşit să obţină indivizii care şi-au ameninţat colegii? Practic nimic. Au amânat doar inevitabilul şi au reuşit să