Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ieșeancă pedepsită după ce a mințit la notar

Publicat in Ora de Iasi, joi 21 martie 2013 ·

IAȘI. O femeie nu a reușit să-i înduplece pe magistrați, după ce a fost acuzată de fals în declarații.

Curtea de Apel Iași a respins recursul formulat de Mihaela Chiruță (47 de ani). Inițial, aceasta a fost condamnată de Judecătoria Iași la un an de închisoare, cu suspendare, pentru fals în declarații. Împreună cu fratele ei, care a decedat în timpul anchetei, ieșeanca a intrat în posesia unui apartament din Iași.

Conform procurorilor, Mihaela Chiruță și fratele ei, care provin dintr-o relație de concubinaj a unui bărbat, au mers la notar și au spus că sunt unicii moștenitori ai acestuia. Asta în condițiile în care bărbatul a mai avut un copil, dintr-o altă relație.

Tatăl lor a murit pe data de 11 decembrie 2007, iar, pe 9 aprilie 2008, cei doi frați au mers la notar. Oamenii legii au stabilit că cei doi au declarat că sunt unicii moștenitori ai unui apartament și ai unui cont de 6.000 de lei deschis la bancă pe numele tatălui lor. Anchetatorii au adăugat că, după câteva zile, cei doi au vândut apartamentul și, în aceeași zi, au împărțit și banii din bancă.

IAȘI. O femeie nu a reușit să-i înduplece pe magistrați, după ce a fost acuzată de fals în declarații.

Curtea de Apel Iași a respins recursul formulat de Mihaela Chiruță (47 de ani). Inițial, aceasta a fost condamnată de Judecătoria Iași la un an de închisoare, cu suspendare, pentru fals în declarații. Împreună cu fratele ei, care a decedat în timpul anchetei, ieșeanca a intrat în posesia unui apartament din Iași.

Conform procurorilor, Mihaela Chiruță și fratele ei, care provin dintr-o relație de concubinaj a unui bărbat, au mers la notar și au spus că sunt unicii moștenitori ai acestuia. Asta în condițiile în care bărbatul a mai avut un copil, dintr-o altă relație.

Tatăl lor a murit pe data de 11 decembrie 2007, iar, pe 9 aprilie 2008, cei doi frați au mers la notar. Oameni

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 36 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 26 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum o ora
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°