Divizionara secundă FC Olt Slatina debutează, în retur, cu un joc susţinut în deplasare, în compania unei alte formaţii aflate în căutare de puncte, FC Maramureş Universitar Baia Mare.
Primul meci oficial din acest an este extrem de important pentru FC Olt Slatina, care întâlneşte, în deplasare, o altă formaţie situată în subsolul clasamentului, FC Maramureş. Gruparea slătineană abordează jocul din postura de „lanterna seriei”, având două meciuri mai puţin disputate decât celelalte competitoare. Jucătorii pregătiţi de Dan Oprescu au nevoie de punctele puse în joc în duelul cu băimărenii pentru a părăsi cât mai repede susbsolul, distanţa faţă de formaţiile situate undeva la jumătatea clasamentului fiind de opt lungimi. Meciul se anunţă unul de luptă, starea terenului fiind aproape impracticabilă din cauza ploilor şi ninsorilor căzute în nordul ţării. În runda precedentă, FC Maramureş a obţinut un rezultat surprinzător, încheind la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut pe terenul liderului, Corona Braşov. În meciul tur, gruparea pregătită de Dan Oprescu s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 3-0. Maramureşenii au, în mare parte, acelaşi lot din stagiunea de primăvară, însă au realizat un transfer important prin aducerea goalkeeper-ului Mihai Şteţca.
Antrenorul divizionarei secunde FC Olt Slatina, Dan Oprescu, nu se confruntă cu probleme majore de lot, singura indisponibilitate fiind fundaşul central Paul Irimescu, jucător care nu este pregătit complet fizic, după accidentarea suferită într-un amical al iernii.
Meciul FC Maramureş-FC Olt Slatina este programat, sâmbătă, cu începere de la ora 11.00, pe Stadionul „Viorel Mateianu”, din Baia Mare. Întâlnirea nu va fi televizată, însă pe site-ul gazetanoua.ro veţi putea afla cele mai importante momente ale întâlnirii, evoluţia scorului şi marcatorii.