Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO!!!Bolnavii de TBC, prea săraci pentru a veni cu autobuzul la control!

Publicat in Ziarul de Vrancea, joi 21 martie 2013 ·

Autorităţile din sănătate au purtat ieri discuţii pe tema tuberculozei De doi ani de zile a reînceput să crească numărul de îmbolnăviri de tuberculoză, pe fondul sărăciei u 329 de vranceni s-au tratat de tuberculoză anul trecut u tratamentul este gratuit inclusiv pentru neasiguraţi

„Stop TB în timpul vieţii mele – Noi vrem o lume fără tuberculoză”. Acesta este mesajul pe care l-au transmis specialiştii din sănătate, care s-au întalnit ieri la Direcţia de Sănătate Publică Vrancea pentru a marca ziua de 24 martie cand se serbează Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei. Deşi autorităţile locale nu au dat curs invitaţiei, primarul din Slobozia Bradului, Valerică Zamfirescu, fiind singurul participant, medicii pneumologi din spitale au discutat despre această boală infecto-contagioasă care se poate vindeca 100% dacă pacientul se ţine de tratament. S-a prezentat astfel o situaţie cu evoluţia bolii în judeţ. Dacă pană în urmă cu doi ani trendul era descendent în ceea ce priveşte numărul de cazuri noi, situaţia a început să se schimbe. „Boala sărăciei”, aşa cum este supranumită tuberculoza, a afectat anul trecut 329 de persoane. Din acestea, 275 au reprezentat cazuri noi şi 54 de recidive. Au fost 14 copii care au trebuit să se trateze de această boală. Situaţia pe dispensarele TBC se prezintă astfel: Focşani 189 cazuri, Adjud – 68 cazuri, Panciu – 41 cazuri şi Vidra - 22 cazuri. Medicii mai atrag atenţia că întreruperea tratamentului poate agrava starea pacientului care poate dezvolta o rezistenţă la medicamente. Dacă în cazul unui pacient diagnosticat cu TBC tratamentul durează şase luni, în cazul unui bolnav cu tuberculoză multridrog rezistentă tratamentul are o durată de aproape doi ani. Bolnavii cu rezistenţă la medicamente sunt nevoiţi astfel să ia, în unele cazuri, zi de zi, timp de şase luni şase tipuri de medicamente, iar timp de 18 luni să ia patru felu

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°