Datele furnizate de Barometrul de opinie publică “Adevărul despre România”, realizat de INSCOP Research, la comanda ziarului Adevărul, atestă faptul că Alianţa PSD-UNPR este prima în opţiunile de vot ale românilor care s-ar prezenta sigur la vot duminică, cu 40% din sufragii. PNL împreună cu PC acumulează 23,5% din intenţiile de vot. Urmează PDL cu 14,1% şi PP-DD cu 9%.
Este de menţionat faptul că cercetarea a luat în considerare sondarea intenţiilor de vot pentru cele două entităţi politice care compun USL – PSD ca actor dominant secondat de UNPR şi PNL ca actor secondat de PC – iar nu pentru USL în ansamblu, luând în vedere în primul rând faptul că cele două forţe politice au anunţat că la alegerile europarlamentare vor candida separat.
Pornind de la datele înregistrate, diferenţa dintre PSD şi PNL este explicată de autorii sondajului de volumele bazinelor electorale, tradiţional mai mare în cazul PSD, de ascendentul PSD în guvernul condus de un prim-ministru al acestui partid, dar şi de faptul că social-democraţii constituie un electorat preponderent rural, conservator şi stabil.
O altă explicaţie ar putea fi şi aceea că având prim-ministru, PSD este perceput ca partidul câştigător al alegerilor din anul trecut. INSCOP avertizează însă că această percepţie este avantajoasă doar pe termen scurt, dar pe termen lung şi pe fondul crizei economico-sociale, PSD s-ar putea eroda mai mult decât PNL. La fel apoi, conform declaraţiilor recente ale lui Crin Antonescu, liberalii vizează pentru următoarele alegeri un procent de 35%. Iar creşterea de 11,5 la sută faţă de situaţia din prezent nu este exclusă să poată fi realizată prin achiziţii de lideri şi organizaţii de la PDL în vederea creşterii bazinului electoral al partidului.
Cercetarea INSCOP a realizat şi un portret-robot al alegătorului, ajungând la concluzia că Alianţa PSD-UNPR ar f