IAŞI. Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a dat asigurări că Palatul Culturii din Iaşi se află în capul listei de investiţii ce vor fi derulate cu bani de la minister.
Potrivit acestuia, ministerul va asigura în continuare finanţarea lucrărilor de consolidare a palatului, astfel încât acestea să fie terminate în maxim 3 ani de zile.
„Palatul Culturii din Iaşi e în atenţia Ministerului Culturii de câţiva ani şi va continua să fie. E o epocă de disciplină bugetară dar, în ciuda ei, vom încerca să continuăm lucrările pentru ca în cel mult 3 ani să putem reda publicului Palatul Culturii cu toate muzeele care îl constituie. Nu o spun doar pentru că asta este conjunctura, ci este o prioritate pentru noi. Palatul Culturii din Iaşi este în capul listei”, a declarat ministrul Daniel Barbu.
În baza acestor promisiuni, conducerea Complexului Muzeal Moldova Iaşi a dat recent asigurări că Ministerul Culturii va aloca diferenţa de fonduri necesară pentru continuarea lucrărilor de consolidare la Palatul Culturii. Suma pe care Ministerul Culturii trebuie să o asigure pentru continuarea acestor lucrări este de 15,5 milioane de euro.
IAŞI. Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a dat asigurări că Palatul Culturii din Iaşi se află în capul listei de investiţii ce vor fi derulate cu bani de la minister.
Potrivit acestuia, ministerul va asigura în continuare finanţarea lucrărilor de consolidare a palatului, astfel încât acestea să fie terminate în maxim 3 ani de zile.
„Palatul Culturii din Iaşi e în atenţia Ministerului Culturii de câţiva ani şi va continua să fie. E o epocă de disciplină bugetară dar, în ciuda ei, vom încerca să continuăm lucrările pentru ca în cel mult 3 ani să putem reda publicului Palatul Culturii cu toate muzeele care îl constituie. Nu o spun doar pentru că asta este conjunctura, ci este o prioritate pentru noi. Palatul Culturii din Iaşi