Am ajuns la Salon du Livre vineri şi sîmbătă, doua zile în care am stat, practic, întreaga după-amiază, pînă seara, încercînd să prind „pulsul“ evenimentelor la standul românesc. Ca impresie generală, pavilionul românesc nu a arătat prea grozav (în ciuda sumei uriaşe cheltuite pentru amenajarea lui), mult prea discret ca design pentru un pavilion al ţării-invitată de onoare, cu un decor, din păcate, mult prea previzibil şi inerţial, stilizat-rural în gen „Muzeul Satului“ (în fundal, o casă rurală, albă, central – un soi de arbore roşu, care subîntinde rafturile cu cărţi, în vreme ce motivele decorative şi literele sloganului „La Roumanie se livre“ au fost la fel de discrete şi de stilizate). Cărtile expuse la stand au lăsat, şi ele, mult de dorit: jumătate dintre ele erau ediţii româneşti, la care se adăugau albume turistice şi tot felul de ghiduri practice, şi aceasta în condiţiile în care am înţeles ca foarte multe cărţi au rămas neexpuse din lipsă de spaţiu! Cît priveşte dezbaterile la care au participat autorii români, trebuie spus că au existat, practic, două şiruri paralele de dezbateri şi întîlniri, cele organizate la stand şi cele care s-au ţinut în spaţiul de discuţii al Centrului Naţional al Cărţii (CNL), de lîngă standul românesc. În mod cert, discuţiile animate, decomplexate, interesante pentru un public străin (francez, în cazul de faţă), şi care au ieşit din tiparul discursului românesc autovictimizant, au fost cele desfăşurate în spaţiul de întîlniri CNL (cu moderatori francezi sau jurnalişti RFI, precum Luca Niculescu), în timp ce multe dintre discuţiile de la stand au rămas amorţite, cantonate în zona culturală strict românească şi frecventate de un public masiv românesc. Vineri a fost o zi de tîrg mai liniştită, cu vizitatori mai puţini, aşa cum se întîmplă, de regulă, şi la tîrgurile de carte din Bucuresti; dezbaterile de la standul române