Cine şi-ar fi închipuit că Mileniul III va arunca pe tabla de şah a omenirii o întrebare la care nimeni nu vrea să răspundă: "Cum să scapi de sărăcie?" Trebuie spus, în primul rând, că Mileniul III, prin mai-marii lumii, e de acord cu definiţia sărăciei (acceptând, aşadar, că există): "O viaţă lipsită de şansele de a trăi în cadrul unui anumit standard minim de nivel de trai". Dar ei, ultraînstăriţii care conduc lumea, îşi văd de grijile cele multe, şi anume cum să acumuleze bogăţii peste bogăţii.

Într-un crescendo al dezechilibrului pe care l-au adâncit neîncetat, sporindu-şi şansele de a duce o viaţă ultraîmbelşugată, în timp ce oamenii corecţi şi cinstiţi au sărăcit până la dispariţie... Cu precădere în ultimii ani - după aplicarea măsurilor de austeritate globală. Aşa se face că cei sărăciţi continuă să strige astăzi, cu ultima suflare: "Aşa nu se mai poate !". În mod cu totul paradoxal, nimeni nu aude. Dimpotrivă, a început şi mai abitir, în lume, şi la noi, asuprirea amărâţilor, a celor care nu mai au nici după ce bea apă. Acesta este stadiul sărăciei globale. Statele naţionale nu văd, nu aud, nu disperă. Punct. Vor însă taxe şi impozite de la "disponibilizaţi", de la cetăţenii aflaţi pe moarte; de la omenirea care îşi cere dreptul la viaţă, la speranţă; la bucurie. De unde înţelegem că adevărata definiţie a sărăciei ar fi următoarea: o plagă uriaşă... a neşanselor, pe care trebuie să şi-o asume fiecare. O boală indusă, un virus administrat, la pachet... de la centru spre margini. Timp în care, sociologii, economiştii, oamenii de ştiinţă din întreaga lume s-au retras în cercetarea cauzelor şi a soluţiilor de eradicare a sărăciei. Tomuri întregi de studii şi analize vorbesc despre o realitate paralelă. Despre lumea subterană a oamenilor cărora li se promit "căi salvatoare" de a ieşi la suprafaţă. Fără niciun rezultat, însă. Dar nu oamenii de şti