Pacienţii vor plăti începând cu luna aprilie a acestui an o sumă modică (coplata), cuprinsă între 5 şi 10 lei, pentru serviciile de spitalizare, cu excepţia celor de urgenţă, introducerea taxei fiind aprobată prin hotărâre de guvern, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat pentru MEDIAFAX că s-a aprobat HG privind coplata, pacienţii vor da între 5 şi 10 lei o singură dată la externare, indiferent de perioada spitalizării, iar medicii de familie vor primi 50% pentru pacienţii înscrişi pe liste şi 50% pentru servicii
Nicolăescu a precizat că în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014 aprobat de Guvern sunt trecute şi categoriile de pacienţi exceptaţi de la coplată.
Ministrul Sănătăţii a mai spus că forma finală a Contractului cadru păstrează plata medicului de familie la 50% per serviciu şi 50% per capita, şi nu 70% per capita şi 30% per serviciu, cum a fost prevăzut în prima formă a proiectului.
Taxa va fi plătită o singură dată, la momentul externării din spital.
Coplata a fost introdusă în contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014, document aprobat în şedinţa de miercuri a Guvernului.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, va participa, joi, la Conferinţa MEDIAFAX Talks about Health Reform, cu tema "Reforma în sănătate 2013-2014", parte din seria MEDIAFAX Health Conferences, care va avea loc începând cu ora 11.00, la hotelul Novotel, sala Paris. Una dintre temele conferinţei vizează şi noutăţile aduse de contractul-cadru privind asistenţa medicală în 2013-2014.
Conform proiectului prezentat public în luna ianuarie de Ministerul Sănătăţii, pacienţii vor plăti la externarea