În mass media, în dezbateri publice şi, mai ales, în mediul virtual, întâlnim destul de des aprecieri asupra nivelului scăzut de cultură exprimat prin termenul de subcultură. Altfel spus, subcultura ar fi incultură, lipsă de educaţie, negarea unor valori autentice, kitsch

S-a afirmat fără echivoc: ,,trăim într-o epocă a subculturii” (http://www.egophobia.ro/5/filosofie.htm). Există reacţii puternice faţă de subcultură, declarându-se război acestui fenomen (vezi http://www.observatorcultural.ro/In-razboi-cu-subcultura.-Interviu-cu-Dan-PURIC*articleID_3800-articles_details.html). Subcultura este vinovată pentru ignoranţă, degradare morală, confuzionism axiologic, analfabetism şi alte asemenea situaţii regăsite în societatea românească. Acestea sunt doar câteva motive pentru care ne propunem să oferim o explicaţie sociologică termenului de subcultură. Aşa cum am scris încă din 1981 (în articolul Subcultura şi dinamica socială, Revista de filosofie nr. 5), şi am reluat unele idei în cartea ,,Sociologie”, Editura Comunicare.ro, 2004, în cadrul unei societăţi există culturi specifice fiecărei categorii sociale. Orice individ se află într-o situaţie culturală complexă: pe de o parte, el aparţine unui sistem cultural al societăţii şi acceptă valorile acestuia, pe de altă parte, cunoaşte, ca membru al diverselor grupuri, stiluri de viaţă, norme, tradiţii diferite de cele de la nivelul culturii globale a societăţii. Aşadar, concomitent cu o cultură a tuturor membrilor societăţii fiinţează culturi specifice grupurilor – subculturile. Ele derivă din contextele particulare de manifestare a modului de viaţă caracteristic unor structuri sociale, profesionale sau etnice. Subcultura se referă la un sistem de valori şi norme ale unui grup sau categorie socială, diferit de cel al societăţii. În consecinţă, sunt subculturi etnice, religioase, de vârstă, ocupaţionale, terit