Proiectul cultural „Mecanici poetice” îşi va derula al doilea eveniment din calendar duminică, 24 martie, de la ora 19.00, într-un spaţiu neconvenţional, Clubul Doors.
Invitatul special al serii de duminică va fi scriitorul Ştefan Caraman, alias Kaos Moon, care nu va veni singur de la Tulcea, ci va aduce cu el şi „Scrisorile către Rita”, ale căror secrete vor fi dezvăluite publicului prin intermediul actorului Andu Axente, seara urmând a fi „condimentată” cu muzica rock a celor de la Overflow.
„E mai degrabă o întâlnire cu cititorii, într-un spaţiu neconvenţional şi cu ceva rock la meniu”, a declarat laconic Ştefan Caraman, scriitorul tulcean care s-a impus în peisajul literar autohton ca dramaturg, piesele sale fiind jucate atât în ţară, cât şi peste hotare, dar şi ca romancier.
Membru al Uniunii Teatrale din România (UNITER), din 2003 şi al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, din 2006, Caraman a fost premiat de mai multe ori pentru originalitatea sa. De altfel, romanul său „Scrisori către Rita”, scris pe blog, zi de zi, pe parcursul unui an, între 2009 şi 2010, a fost distins, în decembrie 2012, cu Premiul pentru roman al USR, Filiala „Dobrogea”.
Proiectul cultural „Mecanici poetice” îşi va derula al doilea eveniment din calendar duminică, 24 martie, de la ora 19.00, într-un spaţiu neconvenţional, Clubul Doors.
Invitatul special al serii de duminică va fi scriitorul Ştefan Caraman, alias Kaos Moon, care nu va veni singur de la Tulcea, ci va aduce cu el şi „Scrisorile către Rita”, ale căror secrete vor fi dezvăluite publicului prin intermediul actorului Andu Axente, seara urmând a fi „condimentată” cu muzica rock a celor de la Overflow.
„E mai degrabă o întâlnire cu cititorii, într-un spaţiu neconvenţional şi cu ceva rock la meniu”, a declarat laconic Ştefan Caraman, scriitorul tulcean care s-a impus în peisajul