- Din timpuri străvechi, oamenii au asociat podurile cu trecerea sufletelor în lumea de dincolo şi fără de întoarcere. Poate că astfel s-au şi născut legendele despre poduri "ucigaşe"pe care, dacă păşeşti, eşti ca şi sortit pieirii, despre poduri fantomă, pe care apar în mod enigmatic spiritele celor trecuţi în lumea umbrelor, despre poduri de pe care oamenii dispar fără urmă, fără să mai fie văzuţi vreodată în viaţă. Sau poate că toate acestea nu sunt simple plăsmuiri, ci sunt relatări venite din negura vremii, despre poduri care unesc malurile unor locuri încărcate de energii întunecate, ce exercită o influenţă nefastă asupra omului -
Atakan, piatra sângeroasă
În anii '70 ai secolului al XIX-lea, când în fosta capitală a Imperiului Ţarist, Sankt Petersburg, s-a început construcţia Podului Liteinâi (de fier), care urma să unească cele două maluri ale râului Neva, locuitorii cei mai bătrâni ai oraşului i-au avertizat pe constructori: "Feriţi-vă de acest loc! Aici, pe fundul apei, zace ascunsă o piatră sângeroasă, pe care strămoşii noştri o numeau Atakan. Multe vieţi vor pieri, căci acest bolovan misterios cere mereu jertfe umane!"
Veacuri la rând, regiunile de la gurile Nevei au fost locuite de triburile fino-ugrice, care practicau sacrificiile umane. Prizonierii capturaţi în războaie sau cei osândiţi la moarte din diferite motive erau aduşi pe malul mlăştinos al râului, la aşa-numitul "altar"numit Atakan, pentru a fi oferiţi drept ofrandă Zeului Num, zeul care crease lumea. Aici, victima era sfârtecată nemilos şi sângele ei se prelingea pe piatra ce devenise roşie de la nenumăratele jertfe. Legenda spune că Zeul Num, ziditor al lumii păgâne, cerea tot mai multe ofrande omeneşti. Tribul a fost nevoit să atace triburile vecine, pentru a captura tot mai mulţi prizonieri pe care îi ofereau divinităţii lor supreme, pe altarul de
