Curtea de Apel Bucureşti, care a judecat miercuri cererea de anulare a deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) privind retragerea licenţei de emisie a OTV, a rămas în pronunţare în acest dosar şi urmează să hotărască, peste o săptămână, dacă permite sau nu postului să emită din nou.
Cererea de anulare a deciziei CNA privind retragerea licenţei de emisie a OTV a fost dezbătută, miercuri, de avocaţii lui Dan Diaconescu şi de consilierul autorităţii de reglementare din audiovizual.
După dezbateri, instanţa a rămas în pronunţare, urmând să decidă peste o săptămână, în 27 martie, dacă admite sau nu solicitarea lui Diaconescu.
Curtea de Apel Bucureşti a judecat cererea de anulare a deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) din 22 ianuarie privind retragerea licenţei de emisie a OTV, depusă în 23 ianuarie de avocaţii firmei de avocatură Fenechiu-Savu şi Asociaţii, care reprezintă societatea Ocram Televiziune.
Avocaţii postului au depus şi o cerere de suspendare provizorie a deciziei CNA până la rămânerea irevocabilă a solicitării de anulare a acesteia. Cererea a fost respinsă de instanţă în 31 ianuarie. Decizia Curţii de Apel Bucureşti în cazul solicitării de suspendare provizorie a fost contestată la instanţa supremă, urmând ca recursul să fie judecat în 12 aprilie.
Potrivit avocaţilor lui Diaconescu, în cele două cereri depuse la Curtea de Apel Bucureşti în legătură cu decizia CNA de retragere a licenţei OTV, sunt invocate "trei motive mari şi late".
"Primul motiv este acela că amenzile vechi au fost contestate, iar faptul că ele, contestaţiile, au fost respinse definitiv după deschiderea procedurii, chiar dacă erau amenzi prealabile, şi prin urmare datoria era dinaintea procedurii, nu ne permitea să le plătim", au arătat avocaţii OTV.
Odată cu deschiderea procedurii falimentului, au mai precizat